- Cultural - nr. 663 / 2 Noiembrie, 2010 Stau crispat si infrigurat, ca si cum un rau e pe cale sa mi se intample, vorba unei poezii devenite si cantec. Sunt prins in chingile unei nelinisti. Raul intamplat unui semen de-al meu il iau si asupra-mi. Nu este un orisicine. Nu este un oarecare. Este un om care mi-a marcat adolescenta si tineretea. Este un om care m-a invatat sa visez frumos. Este un om care mi-a intarit convingerea ca sunt pe coordonate viabile: frumos estetic si adevar, loialitate si iubire. Tara, patrie, pamant, popor. Toate, scrise cu litere mari. Romania, romani si romanitate, subliniate indoit si intreit. Numele acestui adevarat corifeu al Scolii Romanesti de bun-simt etic si estetic, un nou descalecator al frumusetii sublime prin vers? ADRIAN PAUNESCU, poetul si apostolul romanilor, de la sfarsitul secolului trecut, din mileniul trecut, si de la inceputul de prezent mileniu III. Marti, 26 octombrie 2010, seara (sper sa nu fi gresit data) am vazut pe "burtiera" unui post de televiziune stirea ca poetul Adrian Paunescu a fost internat in "stare grava" la Spitalul de Urgenta din Bucuresti, avand "insuficienta cardiaca, hepatica si renala". In mai putin de o jumatate de ora m-a sunat fiul meu, de la Bucuresti, sa-mi dea si el trista veste. De atunci am o stare de neliniste, de disconfort si de teama. Am fost si sunt legat prin nenumarate fire, vazute si nevazute, de poetul Adrian Paunescu, pe care l-am considerat mereu, si-l consider cel mai mare poet roman in viata si unul dintre marii lirici ai lumii. Si nu m-am ferit sa si afirm acest lucru si in cercuri culturale, uneori ostile. Adrian Paunescu a fost mereu, pentru mine, "poetul nepereche" al generatiei in blugi", asa cum Nichita Stanescu a fost "poetul necuvintelor", Octavian Goga, "poetul mustului care fierbe", Blaga "poetul mut ca o lebada", Bacovia "poetul lacustrelor", Arghezi "poetul de la