Naşterea poporului american a fost un întreg proces de sacrificiu. Numai că, după al doilea război mondial, americanii n-au mai vrut să se lase sacrificaţi. Ceea ce Washington Post numeşte „slăbiciune naţională“, într-un articol recent, n-a iertat pe nimeni.

Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, cel care a încercat să vină cu soluţii viabile la problema lipsei de resurse energetice ale ţării, a pierdut realegerea în faţa contracandidatului republican Ronald Reagan, în 1980, tocmai din cauză că a rugat naţiunea, prin propriul exemplu, să accepte sacrificiile necesare pentru salvarea ţării. Carter, care, la sfârşitul anilor 70, instala panouri solare pe acoperişul Casei Albe, vorbea Statelor Unite din Biroul Oval purtând pulovăr, încercând să dea exemplu de limitare a consumului energetic, embargo care începea cu prima casă a naţiunii. Dar acest gest l-a costat scump, iar succesorul său a demontat panourile solare, un dichis tehnologic care ar fi făcut din spaţiul locativ al Preşedinţiei americane un monument istoric fără precedent.

Preşedintele Obama, la mijloc de mandat, pare să se afle în aceeaşi situaţie. Vizionarismul său nu-l scuteşte de critici virulente şi scădere în sondaje. Americanilor li se cere sacrificiu şi solidaritate în continuare, în timp ce datoria externă a SUA se apropie de 14 trilioane de dolari. Cu o populaţie de aproximativ 310 milioane de locuitori şi cu până la 20 de milioane de imigranţi ilegali invizibili, fiecare copil care vine pe lume pe teritoriul american are deja o datorie de 40.176 de dolari atârnând deasupra capului. În 1950, suma era doar de 1.595 de dolari.

Strategia celor care candidează în această toamnă pentru un loc în Congresul American este, în primul rând, rezolvarea problemei deficitului prin tăierea şi îngheţarea salariilor politicienilor de la Washington, care au permis ca datoria să crească cu pe