Berlinul este cunoscut drept una dintre capitalele europene cu viaţa culturală cea mai intensă, diversă şi plină de culoare, dar şi cea mai avangardistă. De la cluburile underground la scena teatrală şi la viaţa de concert, în capitala Germaniei poţi găsi ce e mai bun.

Deutsche Oper, Staatsoper, Komische Oper sunt instituţii aflate într-o concurenţă benefică, dar şi într-o ierarhie foarte clară, cu poziţii foarte greu de modificat. A vedea o premieră la Deutsche Oper este aşadar un privilegiu pentru un vizitator al oraşului, iar în cazul meu existenţa Ruxandrei Donose în distribuţie în principalul rol feminin reprezenta o atracţie în plus.

Oricum, se pare că am avut parte de o seară cu totul aparte, participând la primul spectacol după premieră cu „Don Giovanni" de Mozart, în regia lui Roland Schwab, conducerea muzicală fiind semnată de Roberto Abbado. Cunoscut ca un regizor care favorizează imaginile vii şi peisajele dramatice şi fantastice, Schwab propune în „Don Giovanni" una dintre producţiile scenice cele mai pline de idei pe care le-am văzut vreodată, fie ele de operă sau de teatru.

Imagini întunecate

Într-o dominantă întunecată, pulsând de conotaţii erotice, mai mult sau mai puţin maladive - totuşi deloc surprinzătoare în cazul poveştii lui Don Giovanni, producţia ce beneficiază de scenografia lui Piero Vinciguerra şi costumele semnate Renée Listerdal fascinează în primul rând prin multiplicarea personajului principal reflectat într-un grup de actori care susţin vizual drama.

Singurele pete de culoare sunt cele trei personaje feminine - Ruxandra Donose în Donna Elvira, Marina Rebeka în Donna Anna şi Martina Welschenbach în Zerlina - toată partea vizuală şi de mişcare recreând povestea, adâncind aspectele psihologice ale acţiunii.

Toate vocile sunt excepţionale, dar între cele trei prezenţe feminine, Ruxandra Donose iese