Cel mai profitabil este sa intermediezi mutarea afacerilor la sud de Dunare
Deschiderea unei firme in tara vecina costa intre 500 si 1.000 de euro
Presa sustine ca, pana in prezent, peste 2.500 de firme romanesti au fost inmatriculate in Bulgaria, oficialii ANAF neaga si spun ca numarul real este de zece ori mai mic. In prezent, nu exista o statistica oficiala a statului roman privind numarul exact de firme mutate in tara vecina, insa din ce in ce mai multi intreprinzatori se gandeasc sa sara, cu tot cu afaceri, „parleazul" la bulgari. Ultima intalnire dintre FMI si executiv arunca si mai multa incertitudine asupra mediului de afaceri romanesc, astfel ca specialistii prognozeaza pentru 2011 un adevarat val de transferuri si deschideri de noi afaceri peste Dunare. Constanta este unul din principalele judete care vor fi afectate de migratia patronilor.
Regimul fiscal omoara IMM
„Legislatia se modifica de la un an la altul, statul nu te ajuta cu nimic, din contra, singura lui grija este cum sa-si ia cat mai multi bani. Nu cred ca la bulgari este chiar asa de bine cum suna prezentarile intermediarilor din domeniu, insa macar acolo poti sa strangi bani", ne-a declarat Sorin, un intreprinzator de 32 de ani, care a initiat demersurile pentru deschiderea unui SRL in tara vecina.
Specialistii in domeniu confirma, de asemenea, interesul din ce in ce mai mare al intreprinzatorilor locali de a deschide firme la bulgari. Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura poate oferi in acest sens facilitati celor interesati. „Avem un protocol de colaborare cu institutia similara din Dobrici. Nu am incurajat insa acest lucru (n.r. deschiderea afacerilor la bulgari), pe considerentul ca avem nevoie de investitii aici", a explicat Danut Jugararu, directorul executiv al CCINA. Acesta a avertizat insa ca, daca nu se rezolva problema mediului de a