Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Prime nesimţite la Direcţia Veterinară

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Cei care nu au apucat să îşi ia vacanţă până în luna iulie au pierdut odată cu reducerile salariale şi 25% din cuantumul primelor de vacanţă.

Aproximativ jumătate dintre angajaţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava au încasat în luna iunie salarii dublate datorită primelor de vacanţă. Potrivit unei situaţii privind salariile nete afişate pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, medicii şi asistenţii veterinari şi-au umflat lefurile cu banii statului.

Primă de vacanţă, echivalentă cu salariul

Dacă în luna aprilie directorul coordonator avea un salariu de 3.579 de lei, în luna iunie veniturile sale urcau la 5.258 de lei, cu tot cu prima de vacanţă echivalentă cu leafa lunii anterioare. „Dacă e perioadă grea pentru ţară trebuie să o ducem toţi. Ferească Dumnezeu să intrăm în incapacitate de plată“, a fost replica lui Petrea Dulgheru, directorul coordunator al DSVSA Suceava.

Nici cei cinci şefii de serviciu din compartimentele direcţiei nu au salarii de ignorant, iar cei patru directori adjuncţi au lefuri cât directorul coordonator. „De un an de zile suplinim doi oameni, este deficit de personal. Chiar dacă plecăm şi la ora 19.00 de la muncă nu ne sunt plătite orele suplimentare, însă beneficiem de aceste prime care au fost reduse cu 25% de la 1 iulie“, a explicat Viorica Ureche, directorul adjunct economic.

Potrivit datelor de la ANSVSA, din cei 100 de angajaţi, doar doi primeau mai puţin de 1.000 lei pe lună până în iulie, un muncitor calificat şi un referent principal la Compartimentul Reziduuri.

Doar 6 oameni au salarii sub 1.000 lei

După reducerea cu 25%, lor li s-au mai adăugat şi cei doi şoferi, un consilier asistent şi un referent de la Laborator, care au salarii cuprinse între 760 şi 938 de lei. „Majorita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°