Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Corupţia din spitale e mai atent camuflată în Italia"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 noiembrie 2010 ·

SERIAL EVZ. În episodul de astăzi, citiţi un interviu cu un chirurg român care provine dintr-o familie de doctori persecutată în perioada comunistă. Medicul profesează la un ambulatoriu din Roma.

Cu un pumn de dolari, o soţie însărcinată şi o vie dorinţă de ducă, Petre Mihai Băleanu (48 de ani) a părăsit România în septembrie 1990. A dorit să ajungă în SUA, dar a trebuit să se declare mulţumit cu Italia. Aici şi-a reluat studiile medicale, a spălat paturi şi paralitici, a pus sonde şi a făcut clisme, iar, în final, când i-a fost recunoscut titlul de doctor, trăgând linie, a putut spune că şi-a făcut o carieră în Peninsulă.

Astăzi, profesează la un respectat centru de chirurgie a piciorului din Roma.

EVZ: Cât de complicat a fost să plecaţi din ţară?

Petre Mihai Băleanu: Am plecat cu paşaportul turistic. Aveam 28 de ani. Era septembrie 1990. Mă căsătorisem de nouă luni, iar nevasta mea era însărcinată în luna a doua. Căram fiecare câte două valize, iar în buzunare aveam 600 de dolari şi-un bilet cu adresa unei cu noştinţe din Italia. Hotărâserăm să părăsim ţara cu mult înainte, încă din vremea lui Cea uşescu.

De ce?

Sub regimul comunist, familia mea a avut foarte multe de îndurat. Bunicul meu, Ştefan Pricoiu Pricunda - chirurg în Târgovişte - a fost arestat în 1957 şi condamnat la 11 ani de închisoare pentru acuzaţii false de legionarism. Fusese ofiţer medic al Armatei Române, decorat pentru merite deosebite şi, pentru că le luase apărarea muncitorilor de la UPET Târgovişte, i s-a înscenat un proces politic. A ispăşit 7 ani de detenţie la Aiud, timp în care fiica lui (mama mea) a fost dată afară de la Facultatea de Medicină, ca descendentă a unei familii "burgheze"...

Mulţi ani după aceea, când sora mea - absolventă de Medicină - a vrut să se căsătorească cu un cetăţean american, coleg de-al ei de grupă, a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 41 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 41 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 35 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 41 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°