Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Economiei nu vrea sa mai permita consumatorilor industriali sa achizitioneze gaze doar din productia interna

Publicat in HotNews, marți 2 noiembrie 2010 ·

Ministerul Economiei a propus Guvernului sa nu mai prelungeasca facilitatile acordate consumatorilor industriali care achizitionau, pana acum, gaze naturale doar din productia interna. Potrivit Ministerului Economiei, acordarea in continuare a acestor facilitati ar determina cresterea preturilor la gazele consumate de populatie. Legea 332/2010 permitea producatorilor industriali cu statut de intreruptibil, in special producatori din industria chimica, sa achizitioneze gaze doar din productia interna pana la sfarsitul lui octombrie 2010. Producatorii din industria chimica inregistreaza datorii de 531 milioane de lei catre Romgaz, echivalentul consumului de gaz pe sase luni pentru aceasta categorie de consumatori.

Gazele din productia interna se comercializeaza la un pret de aproximativ 160 de dolari/1.000 mc, in timp ce pretul gazului din import ajunge pana la 380 dolari/1.000 mc. In structura amestecului de gaze naturale, cele din import pot depasi 20%. De exemplu, pentru luna noiembrie, a fost stabilita o pondere de 23,9% gaze din import, potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei. In lunile de vara, ponderea importurilor este mai redusa. In luna august, importul care a intrat în consum a reprezentat 6,39%.

"Dupa cum se stie, producatorii din industria chimica, dar si unele companii din domeniul energetic, au beneficiat pana la 31 octombrie a.c. de gaze naturale doar din productia interna, ceea ce inseamna costuri mult mai mici fata de factura la gaz platita de populatie si semnificativ mai mici fata de orice alt consumator eligibil din Romania. Masura a fost luata in mai 2009 si a expirat la 31 octombrie 2010", se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei.

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a propus Guvernului sa nu mai prelungeasca acest termen. Principalul motiv al acestei prop

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 33 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Votarea în străinătate la primul tu

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 22 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 22 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum 42 minute
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

Scad tarifele la parcări! Reduceri și gratuități pentru accesul în parcările din Piatra Neamț

Ceahlaul acum o ora
Primarul Adrian Niță a inițiat în ședința de miercuri, 20 noiembrie, un proiect de hotărâre prin care se oferă mai multe facilități pentru utilizatorii parcărilor din Piatra-Neamț. Conform unui amendament formulat de inițiator, în zona parcărilor cu

Republicanii îşi lărgesc majoritatea în Senatul SUA. Câte locuri vor deține anul viitor VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Senatorul democrat Bob Casey din Pennsylvania i-a cedat joi, 21 noiembrie, adversarului său republican Dave McCormick ultima cursă senatorială din alegerile americane din 2024 al cărei rezultat strâns încă nu fusese decis, ceea ce extinde majoritate

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°