Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, ruşinea Europei

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 · ·

Pe lângă faptul că n-a mai câştigat niciun trofeu intern în ultimii patru ani, Steaua a mai înregistrat o contraperformanţă de proporţii în această perioadă.

Exceptând tururile preliminare, elevii lui Marius Lăcătuş au adunat, înaintea partidei de mâine cu Utrecht, 28 de meciuri consecutive fără victorie pe tabloul principal al competiţiilor organizate de UEFA! Celor 26 de partide din grupele Ligii Campionilor sau a Ligii Europa li se adaugă şi cele două eşecuri din 16-imile Cupei UEFA, ediţia 2006-2007.

Practic, este cea mai lungă serie fără victorie pentru un club din momentul în care forul european a introdus sistemul de grupe, Steaua depăşindu-le pe Austria Viena (18 partide consecutive fără succes), Slavia Praga (17), Dinamo Kiev (15) şi Partizan Belgrad (15).

"Avem 28 de meciuri fără victorie, da? Jumătate dintre ele s-au jucat în deplasare, iar asta înseamnă 28 de curse cu avionul. Lăsând banii la o parte, dacă punem o medie de trei ore pentru fiecare cursă, asta înseamnă 84 de ore de zbor făcute de pomană", a explicat în stilu-i caracteristic Gigi Becali.

Mergând pe logica patronului din Ghencea, rezultă că roş-albaştrii au parcurs degeaba nu mai puţin de 23.968 de kilometri din 2006 până acum! Ultimul succes al Stelei în grupele unei competiţii europene este acel 4-1 cu Dinamo Kiev, din 13 septembrie 2006.

Au înregistrat contractul lui Lăcătuş

Directorul Şcolii de Antrenori, Mircea Rădulescu, a dezvăluit că abia ieri Marius Lăcătuş şi-a înregistrat contractul cu Steaua.

"Marius va putea astfel să stea pe banca tehnică la meciul cu Rapid. Tot acum au fost înregistrate şi contractele secunzilor Naghi şi Iordănescu. Din punctul de vedere al antrenorilor, Steaua este în regulă. Din punct de vedere al jocului, Steaua are probleme", a spus „Riciu".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 37 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 28 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°