Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Liceul, un lux pentru adolescenţii navetişti

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Elevii cazaţi în internate au de suportat costuri cel puţin duble faţă de colegii lor din oraş.

Şcolarizarea unui elev sucevean costă 2.000 de lei pe an, în timp ce copiii care vin din alte localităţi au de plătit cel puţin dublu pentru a învăţa carte. Drept urmare, banii oferiţi de stat ca ajutor financiar pentru liceeni, sub forma bursei „Bani de liceu“, în valoare de 180 de lei lunar, sunt un real sprijin pentru mii de părinţi.

Haine de şcoală din Bazar

„Pentru Nati mi s-a aprobat dosarul anul trecut, iar anul acesta am depus şi pentru Roxana, chiar dacă nu credeam că o să-mi aprobe. Mă ajută foarte mult banii aceştia. Lunar, cheltuisc cam 95 de lei pentru mâncare şi 40 de lei bani de buzunar. Pentru rechizite am plătit cam 100 de lei, plus 55 de lei pentru câteva culegeri, iar îmbrăcămintea, încălţămintea, ţinuta sport şi uniforma şcolară, pe care le-am luat la începutul anului şcolar, m-au ajuns cam 2.200 lei. Asta în condiţiile în care nu am cumpărat haine de firmă, ci de Bazar“, a spus Gabriela Cîmpan, mamă a şase copii.

Aceasta este casnică şi se ocupă de creşterea şi educaţia copiilor, iar tatăl munceşte zilnic la atelierul personal de tinichigerie. Pentru că banii nu le ajung ca să acopere cheltuielile celor şase copii, dintre care un băieţel de doi ani, o fetiţă de clasa a III-a, un băiat de clasa a V-a, altul în clasa a VII-a şi cei doi liceeni, Natanael, de clasa a IX-a, respectiv Roxana, în clasa a X-a, părinţii au depus dosarele pentru bursă.

Primul loc la burse sociale

La finalul săptămânii trecute, Ministerul Educaţiei a publicat listele beneficiarilor Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu“ pentru anul şcolar 2010-2011, pe judeţe.

Conform acestora, Suceava ocupă, pentru al treilea an consecutiv, primul loc pe ţară după numărul beneficiarilor bursei „Ba

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 39 minute
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum 45 minute
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 5 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 2 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 7 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 5 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°