Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeia de serviciu, autopsier la Filantropia

Publicat in GAZETA de SUD, marți 2 noiembrie 2010 ·

Unitatea sanitară nu îşi mai poate permite să plătească o femeie de serviciu cu 2.000 de lei net şi cu peste 5.000 de lei un medic.

Criza financiară loveşte greu în angajaţii Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova. După ce au pierdut o parte din sporuri şi li s-au redus salariile cu 25%, 33 de salariaţi au fost anunţaţi că de la 1 octombrie li s-au tăiat şi sporurile pentru condiţii grele de lucru. Este vorba de personalul medical şi nemedical din Serviciul de Anatomie Patologică, aceştia primind sporuri de 50% în loc de 100%, cum luau până acum, şi de angajaţii de la urgenţă, care nu vor mai primi deloc sporul de 50%. Decizia se aplică pe o perioadă de trei luni pentru angajaţii de la anatomie patologică şi pentru o perioadă neprecizată pentru urgenţă, adică „până la reglementarea situaţiei financiare a unităţii sanitare“.

După cum este lesne de înţeles, reacţia angajaţilor a fost extrem de dură. Aceştia susţin că vor da în judecată spitalul pentru a-şi recăpăta drepturile salariale. Salariaţii sunt susţinuţi şi de Sindicatul SANITAS, care intenţionează să înainteze o acţiune comună în instanţă pentru toţi angajaţii.

Compartimentul de primiri urgenţe nu este acreditat

Conducerea Spitalului „Filantropia“ spune că reducerea sporurilor a fost o măsură necesară în condiţiile dificultăţilor financiare cu care se confruntă spitalul şi, în acelaşi timp, legală. „Potrivit legii, sporul pentru condiţii deosebit de periculoase este în cuantum de 50-100% şi în plus. La anatomie patologică se lucrează şapte ore pe zi şi nu se fac necropsii nonstop. În ceea ce priveşte compartimentul de primiri urgenţe, acesta nu a fost acreditat de Ministerul Sănătăţii. Prin urmare, funcţionează în regim de cameră de gardă, motiv pentru care nu se justifică acordarea sporului de 50%“, a declarat dr. Mihaela Tătaru-Abagiu, managerul Spitalului „Filant

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 29 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 36 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°