Opoziţia refuză constant invitaţiile pentru consultări la Cotroceni, puterea refuză cel mai mic compromis în scandalul Robertei Anastase, sindicatele sunt tot mai înverşunate şi mai bătăioase, cu rezultate inexistente. Insultele curg şi, în timp ce unii cheamă la „revoluţie“, alţii îşi tratează adversarii drept „târâtoare“.

Legea educaţiei, pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea, ar fi meritat, într-adevăr, să fie dezbătută şi adoptată în Senat (Camera decizională). Dar a trecut un an de când ea e plimbată prin diferite comisii. Astă-vară, comisia responsabilă din Senat şi-a luat vacanţă vreo două luni, cu scopul vădit de a tergiversa adoptarea legii. De ce? Mai întâi de toate, pentru că ea venea de la o putere pe care opoziţia nu vrea s-o lase să adopte nici ceea ce în mod evident e pozitiv. În al doilea rând, fiindcă legea desfiinţează nişte privilegii, mai ales din învăţământul universitar. De exemplu, universităţile vor fi clasificate în trei grupe, dintre care numai cele din grupa întâi vor avea dreptul să dea doctorate. Iar comisia care le clasifică va avea o componenţă internaţională. Se desfiinţează stagiile de vechime pentru candidatura la titlurile universitare, ceea ce înseamnă că vor putea candida oameni valoroşi, cu lucrări recunoscute, eventual cu doctorate în străinătate, ţinuţi acum în loc de această rămăşiţă comunistă care este vechimea.

Funcţiile de conducere nu mai pot fi ocupate de familii şi rude apropiate. Conducătorii de doctorate vor trebui să fie abilitaţi. Dacă legea va fi adoptată şi aplicată cu bună-credinţă (e aici un mare „dacă“!), s-a zis cu viaţa dulce din unele universităţi de stat şi private, crescute ca ciupercile după 1990. Or, interesele unor parlamentari, din toate partidele de altfel, ei înşişi profesori universitari fără merite ştiinţifice sau ahtiaţi după doctorate obţinute uşor sau având legături de ruden