La început a fost cravata de pionier. Au urmat salamul cu soia, decreţeii, cozile la lapte, steagul cu gaură în mijloc şi casca de miner. Apoi cîntările din tabere, berile de pe terase, concertele clandestine, piesele de teatru fără bilet, cozonacul de Crăciun, asfinţitul din Deltă, învierea cu lumînări sau toceala pe cărţi. Placa s-a schimbat după ’89 şi fiecare a început să se identifice cu brand-uri care mai de care mai „intelectualiste”. Variaţiuni pe aceeaşi temă. Dar şi forme fără fond: chioşcuri, consignaţii, tv pe bandă rulantă, duri de cartier, maşini şmechere... Mai nou, citesc că se vorbeşte de „Frunza verde din Carpaţi”... Un brand UNIC care ar trebui să promoveze ţara la 360 de grade.
Aşa că m-am pus şi eu pe citit, încercînd să înţeleg „conceptul”, „strategia” şi să găsesc „conexiuni” in loco. Aş spune că „depărtarea fizică” de România nu poate decît, cred eu, să te facă să „simţi” uneori mai repede şi mai limpede ce imagine are ţara prin afară... Sincer, nu prea înţeleg mare lucru. E ca şi cînd Italia ar promova peştele din Marea Mediterană... Apropo de italieni, am găsit o asemănare „de stil” şi la acest capitol. Recent, şi ei şi-au prezentat o nouă strategie de promovare a turismului, cu acelaşi patos instituţional. Tot de o ministră despre care presa scrie că iubeşte moda, în special minijupele şi pantofii cu toc, adoră „protagonismul” chiar cu preţul gafelor, are unii dintre consilierii de imagine cei mai bine plătiţi şi, în fine, este „protejată de sus”: Michela Vittoria Brambilla, alias Mrs. Udrea în variantă italiană, are 43 de ani şi este licenţiată în filozofie. Ambiţioasă şi hotărîtă, şi-a început cariera la nici 18 ani, la un concurs de miss, după care a preluat afacerea de familie, a lucrat ceva timp ca ziaristă, pentru ca în final să „descopere” politica în formaţiunea premierului italian Silvio Berlusconi.
„Una dintre dor
