În 2002, la Editura Polirom apărea un volum, alcătuit de Smaranda Vultur împreună cu Grupul de istorie orală şi antropologie culturală al (între timp dispărutei din spaţiul public) Fundaţii A Treia Europă. Se numea Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri şi azi. Anul trecut, aceeaşi Smaranda Vultur s-a întors la tema, cu miză recuperatoare, a comunităţii de rit mozaic din Banat, odată cu Memoria salvată (II) (alcătuită împreună cu Adrian Onică), luând, de astă dată, în consideraţie şi destinele acelor neevrei care şi-au pus propria viaţă în primejdie pentru a-şi ajuta aproapele. Cartea e alcătuită din nouă interviuri, grupate în două secţiuni Destine în oglindă (poveşti de viaţă ale unor supravieţuitori ai Holocaustului şi ale unor români care au salvat evrei în anii 40) şi Banat: emigraţie, deportare, destine individuale (istorii ale evreilor sefarzi din zona Timişoarei), prima parte încheindu-se cu o listă a cetăţenilor români distinşi cu titlul de Drept între Popoare.
Nu există, încă, o istorie a acestor cetăţeni români de naţionalitate română sau maghiară care au ajutat evrei şi, ulterior, au primit în semn de recunoştinţă un copăcel în pădurea-parc de la Yad Vashem. Poveştile lor sunt simple sau complicate, aventuroase ori mai puţin, adeseori în rezonanţă cu gesturile eroice ale neevreilor din Germania, Olanda, Polonia, Ungaria.
Ofiţerul Theodor Criveanu îşi are propria lui listă, la fel ca Oskar Schindler: în timpul războiului, era responsabil cu alcătuirea tabelelor cu evreii apţi pentru munca obligatorie, care, prin urmare, nu erau trimişi în lagăre; Criveanu a dat permise de muncă pentru mii de evrei, mulţi neîndeplinind condiţiile pentru muncă obligatorie. În 1944, Janos şi Juliana Szakadati, proprietari de parfumerie în Transilvania ocupată, au furnizat mâncare evreilor din ghetoul din Oradea, iar din 1941 până la sfârşitul războ
