Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asasinul de la Siret a ajuns după gratii

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Leonid Zaporojeţ, principalul suspect în cazul dublei crime din oraşul sucevean, a fost arestat după 10 luni de la începutul anchetei. Bărbatul a fost audiat de anchetatorii ucraineni săptămâna trecută, care l-au arestat preventiv pentru 29 de zile. El a fost acuzat oficial de omor deosebit de grav.

Asasinatul de la Siret s-a blocat în răspunsuri

Managerul Spitalului Județean a câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii

Leonid Zaporojeţ, ucraineanul suspectat că le-ar fi ucis, în februarie 2010, pe Carmen (39 de ani) şi Raluca (6 ani) Hriţcu, în oraşul sucevean Siret, a fost incriminat oficial pentru omor deosebit de grav în ţara sa natală şi arestat preventiv pentru 29 de zile.

Procurorii ucraineni de la Parchetul Cernăuţi l-au audiat în cursul săptămânii trecute pe presupusul asasin în vârstă de 51 de ani şi au trimis rezultatele anchetei omologilor de la Suceava.

„După ce analizăm rezultatele trimise de comisia rogatorie, vom ataşa la dosar probele noastre şi vom retrimite dosarul la Cernăuţi în două-trei săptămâni pentru ca ucraineanul să poată fi trimis în judecată. Va fi judecat în Ucraina", a declarat Elisabeta Cocârlă, şefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii ucraineni l-au arestat preventiv şi pe celălalt ucrainean căutat iniţial în baza informaţiilor furnizate de martori. Rezvan Baldovin (28 de ani) este acuzat de complicitate la omor. Acesta ar fi recunoscut că a stat „de şase" pe scara blocului, dar spune că nu ştie ce s-a întâmplat în apartament.

Principalul suspect refuză, în continuare, să recunoască crima, deşi anchetatorii l-au identificat în baza probelor ADN ridicate de la locul crimei. Dacă va fi găsit vinovat, riscă între 20 şi 40 de ani de închisoare sau chiar detenţie pe viaţă, conform legislaţiei ucrainene.

Anch

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 23 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 51 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°