Centenarul montaniard. Cară singur, săptămânal, 10 litri de apă odată, parcurgând pe jos, aşa încărcat, mai bine de doi kilometri distanţă. Urcă cu ei până la etajul 4, în blocul în care locuieşte. A prins ambele războaie mondiale, fiind martor în 1918 la Marea Unire.

De asemenea, a trăit începutul bolşevizării trupelor ruseşti prezente la noi în vremea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. A fost coleg de şcoală cu Birlic, însă cele mai interesante amintiri ale sale se referă la criza mondială din anii '30, care a afectat şi ţara noastră, şi la seriozitatea politicienilor şi a guvernanţilor de atunci, care făceau efectiv lucruri deosebite pentru oameni şi, în cazul său (el fiind învăţător), pentru învăţământul românesc şi pentru slujitorii ei.

Fostul învăţător dăscălea cu drag elevii, înălţând şcoli şi electrificând satul. Astfel ar putea fi prezentată rezumativ o parte din viaţa lui Valeriu Dăscălescu (pensionar de aproape patru decenii), care a trecut deja cu vigoare şi voioşie pragul celor 100 de ani. Eroul nostru, şi la propriu, şi la figurat, n-a stat în spital decât o dată: acum aproape... 70 de ani, în 1942, în timpul celui de-al doilea război mondial, atunci când i s-a scos o schijă din picior. Acum e sănătos tun.

Ba, mai mult, zici că e mai viguros decât un bărbat trecut de prima tinereţe. Dansează, râde, cântă, chiar aleargă, la nevoie, cu greutăţi în braţe. Văduv de nouă ani, locuieşte în acelaşi apartament cu fiica Gabriela, care la jumătate din vârsta sa poartă cu ea destule beteşuguri. Însă el n-are nimic. Citeşte fără ochelari, de fapt a făcut-o până acum doi ani, îşi face singur baie, se bărbiereşte, îşi ferchezuieşte mustaţa, care i-a cam "căzut" o dată cu moartea singurului său fiu, Nelu. Vara şi toamna, ca o gospodină, îşi face, tot singur, dulceaţă şi zilnic are grijă să nu se golească "borcanul" cu bo