Anunţând sistarea aparentă a misiunii unităţilor combatante americane, Obama a omagiat „sacrificiile şi tenacitatea poporului irakian care s-a opus tiraniei, terorismului şi extremismului şi care a decis să-şi făurească propriul destin ca stat democratic“. Discursul a fost sumbru, rezervat şi sobru. Nu a fost un eveniment triumfal. Războiul nu s-a terminat. Rezultatul final continuă să fie incert. Rămâne de văzut dacă Irakul va persevera ca stat relativ democratic, secular şi aliat cu democraţiile occidentale sau va plonja în confruntări sectariene virulente, anarhie politică şi dezmembrare.

Invazia şi ocupaţia militară a Irakului, iniţiate de preşedintele George W. Bush în 2003, în baza unor justificări false, a costat America peste 100 de miliarde de dolari, s-a soldat cu moartea a 4.400 şi rănirea gravă a peste 30.000 de militari americani. În decursul războiului, cel puţin 150.000 de irakieni şi-au pierdut viaţa. Două milioane s-au refugiat în străinătate. Dislocaţi din cauza violenţei, peste un milion şi-au părăsit locuinţele şi trăiesc în condiţii mizerabile printre maldăre de gunoaie, fără acces la apa neinfectată şi fără a-şi putea trimite copiii la şcoală. Calitatea vieţii pentru majoritatea irakienilor este cumplită. Curentul electric este furnizat numai câteva ore pe zi. Lipsa de apă potabilă este acută. Jumătate dintre irakieni sunt şomeri. Economia ţării este degradată. Fără acces la energie electrică, producătorii şi antreprenorii nu pot supravieţui.

Devastarea Irakului a permis Iranului să devină putere regională dominantă. Războiul din Irak a contribuit la creşterea substanţială a preţului petrolului, ceea ce a conferit beneficii materiale majore pentru exportatorii de tiţei precum Rusia, Arabia Saudită şi Venezuela. Din cauza gestionării necorespunzătoare, corupţiei şi lipsei de supraveghere, miliarde de dolari, alocate de Congresul Am