Rata pirateriei software în România a scăzut în ultimii doi ani, în vreme ce în Europa a rămas constantă, iar la nivel mondial este în creştere, potrivit datelor prezentate marţi de reprezentanţii Poliţiei Române, Buisness Software Alliance (BSA) şi Parchetului instanţei supreme.
Magda Popescu, avocat al BSA, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la sediul Poliţiei Române, că în România se înregistrează, din 2008, un trend constant de scădere a ratei pirateriei.
Astfel, în 2008 rata era de 66 la sută, în 2009 de 65 la sută, iar scăderea a continuat în 2010, însă un bilanţ final va fi prezentat la sfârşitul anului.
Pe de altă parte, în UE rata a rămas la acelaşi nivel, anume de 35 la sută, în vreme ce la nivel mondial aceasta este în creştere.
Comisarul şef Dan Bucur, şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Poliţia Română, a spus, marţi, că poliţiştii antifraudă au participat, în cursul anului, la 365 de controale, în cadrul cărora au fost verificate 777 persoane fizice şi juridice. Poliţiştii au constatat 500 de infracţiuni, iar prejudiciul la BSA a fost estimat la aproximativ două milioane de euro. În cazul a 352 de dosare s-a început urmărirea penală faţă de infractori, iar în 51 dintre acestea s-a formulat propunere de trimitere în judecată.
La rândul său, procurorul Monica Pop, de la Serviciul pentru coordonarea activităţii Ministerului Public în domeniul Dreptului Proprietăţii Intelectuale, a spus, în cadrul aceleiaşi conferinţe, că, în primele trei trimestre ale anului, procurorii au întocmit 58 de rechizitorii, iar 72 de dosare penale au fost finalizate, o parte din acestea prin înţelegerea dintre titularii de drepturi şi infractori, referitoare la despăgubiri.
De asemenea, instanţele din România au pronunţat, în 2010, 28 de hotărâri de condamnare, în special la