Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase a declarat, marti, dupa intalnirea cu liderii grupurilor parlamentare, ca exista un consens asupra instituirii votului electronic, pentru a se renunta la votul prin ridicare de mana.
"Am vorbit de niste timpi alocati dezbaterilor in plen, timpi pe care sa-i respectam foarte strict. In dezbateri, mai multi parlamentari sa aiba posibilitatea sa-si spuna argumentele, sa nu ne limitam la un singur reprezentant al cate unui grup parlamentar", a mai spus Anastase.
Ea a declarat ca liderii de grup vor propune Biroului Permanent un set de propuneri de modificare a Regulamentului.
"Am concluzionat ca joi sa ne revedem cu un set de prioritati ale fiecarui grup legate de modificarea Regulamentului, apoi sa le ducem in Biroul Permanent al Camerei si sa sesizam Comisia de Regulament care sa opereze modificarile convenite. Toate aceste modificari sunt in sensul unei abordari transparente a functionarii noastre. (...) Ne dorim cu totii sa functionam mai bine si dorim sa corijam lucrurile acestea intr-un termen rezonabil", a declarat Roberta Anastase.
Ea spune ca pentru a se debloca situatia de la Camera "cel mai important este sa gasim puterea dialogului, absolut necesar dincolo de disputele politice, care sunt firesti. Am remarcat aceasta deschidere a liderilor politici pentru a gasi o solutie ca lucrurile sa functioneze".
Anastase considera ca "nu mesajele politice sunt cele care sa ne aseze la masa sa discutam. Noi ne-am strans la masa pentru functionarea Camerei".
Timp de mai multe saptamani activitatea de la Camera Deputatilor este blocata, din cauza ca deputatii Opozitiei, fie nu s-au prezentat la sedinte, fie au parasit sala in scurt timp.
Sedinta Biroului Permanent al Camerei a fost suspendata si marti, pentru a 12-a oara.
Opozit