Parlamentul European din Strasbourg e un fagure circular imens în care, o dată pe lună, eurodeputaţii se adună, migrând dinspre Bruxelles, ca să voteze în plen. În ziua de luni a acelei săptămâni destinate Strasbourgului, esplanada din faţa palatului este luată cu asalt de indivizi şi individe, trăgând paşnic după ei valize mici pe rotiţe. Documentele şi arhiva au fost cărate în containere speciale pentru cele câteva zile ale sesiunii, după care fac calea întoarsă la Bruxelles.
Pătrunzi în stupul european cu badge, controlat în rucsac şi trecut prin poarta de supraveghere. Agitaţia e maximă, programul încărcat. Votul în plen implică ultime negocieri pe articole, lobby, amendamente, iar şedinţele se pot întinde uşor dincolo de miezul nopţii. Să mai spun că, în acelaşi timp, deputaţii primesc vizite protocolare, aranjează misiuni de supraveghere a alegerilor în Coasta de Fildeş sau expediţii la Chişinău, Erevan, Tunis, răspund la e-mailuri.
În mijlocul acestui du-te-vino, Dan Perjovschi pare iniţial stânjenit. La fiecare intrare se deshamă de rucsac, scoate laptopul, aparatul foto, telefonul, zecile de obiecte mici din buzunarele vestei pe care, după trecerea prin filtru, le recuperează în grabă, cu teroarea că cel puţin unul va fi uitat, pierdut. Mai târziu însă, intrând şi ieşind, luând liftul, străbătând culoarele kilometrice, urcând şi coborând scări, va spune mucalit, sunt ca acasă. Dar nu seamănă cu niciunul dintre oamenii cu care ne intersectăm.
Se vede de la o poştă că... e din alt film. Ca şi omuleţii lui obraznici, aterizaţi acum în Parlamentul European, ca să-i tragă de mânecă pe birocraţii care ne conduc destinele, că, uneori, My Yourope arată altfel decât în scriptele lor şi că de acest altfel ei trebuie să ţină cont.
O expoziţie Perjovschi nu seamănă cu ceea ce funcţionarii europeni ştiu că e o expoziţie. Şi chiar cu această
