Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replica Firma inregistreaza pierderi-record - Bingo Metropolis, afacere proasta sau spalare de bani?

Publicat in Ziua Constanta, marți 2 noiembrie 2010 ·

Un joc de noroc cu o audienţă extraordinară în ultima perioadă este „Superbingo Metropolis", organizat de firma „Phoenix Games" SRL Bistriţa, firmă care, analizată după rezultatele financiare din ultimii doi ani, dă impresia că ar fi „organizaţie de caritate", şi nu o societate care îşi desfăşoară activitatea după principii economice. Deşi societatea în cauză încasează sume uriaşe din vânzarea biletelor de bingo, profiturile acesteia nu sunt pe măsura aşteptărilor. Astfel, în 2009, „Phoenix Games" a raportat pierderi de 1,6 milioane lei, de 2,4 ori mai mari decât în 2008, raportat la o cifră de afaceri de 29,6 milioane lei. Mai mult, datoriile totale ale societăţii bistriţene la 31 decembrie 2009 erau de 69,6 milioane lei, de peste 20 ori mai mari faţă de 31 decembrie 2008. Culmea este că aceste fabuloase datorii (de peste două ori mai mari decât cifra de afaceri) au fost raportate în condiţiile în care, la aceeaşi dată, firma avea în cont 33,6 milioane lei. Societatea în cauză este administrată de Petru Rus şi Radu Chifa, cei doi fiind parteneri de afaceri în încă 11 societăţi comerciale. Dintre toate firmele, una singură le-a adus, cel puţin la nivel de hârtii, o brumă de profit. Surse speculează că în spatele jocului de bingo ar exista sume uriaşe de bani negri, pornind de la cifrele contabile raportate de către administratori raportate la sumele aflate în joc în fiecare duminică. De cealaltă parte, nici angajaţii care lucrează în sistem nu sunt pe deplin mulţumiţi, vânzătorii ambulanţi fiind plătiţi cu salarii minime, în condiţiile în care majoritatea lucrează sub cerul liber indiferent de condiţiile meteo. S-au raportat deseori cazuri pe la Inspectoratele Teritoriale de Muncă (inclusiv la Constanţa) în care vânzătorii ambulanţi nu şi-au primit nici măcar salariile simbolice promise, ba mai mult, au fost şi buni de plată pentru lipsuri în gestiune.

ww

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 15 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 3 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

România este mai aproape un ”paradis al infractorilor” decât un stat de drept, consideră vicepreședintele CSM

Ziare.com acum 55 minute
Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a declarat marți, 4 martie, că sistemul juridic românesc se confruntă cu mai multe probleme și că ţara noastră este mai aproape de un „paradis al infractorilor” decât de un stat

Sorin Grindeanu afirmă că este ”mai mult decât rezonabilă” solicitarea lui Cătălin Predoiu de a discuta în coaliţie despre excluderea lui Victor Ponta din partid dacă fostul lider PSD va candida la preşedinţia României

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu consideră ”rezonabilă” poziţia preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu, privind posibilitatea excluderii lui Victor Ponta din PSD dacă acesta îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Ro

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°