Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea salarizării ar putea fi asumată de Guvern

Publicat in rfi, marți 2 noiembrie 2010 ·

Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea asupra legii salarizării. Declaraţia a fost făcută de premierul Emil Boc, marţi, 2 noiembrie, după consultările cu preşedintele Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni. Preşedintele SedLex, Vasile Marica (audio) spune la RFI că nu e prima dată când Guvernul îşi asumă o lege inechitabilă pentru bugetari.

Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea asupra legii salarizării. Declaraţia a fost făcută de premierul Emil Boc, marţi, 2 noiembrie, după consultările cu preşedintele Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni.

Şeful Executivului nu exclude posibilitatea angajării răspunderii Guvernului pe legea salarizării, dar precizează că decizia finală va fi luată în coaliţie. "Va fi o decizie pe care o vom lua în coaliţie, dar nu este exclusă o asemenea variantă", spune Emil Boc.

"Legea se află în fază finală, iar din perspectiva discuţiilor pe care le-am avut cu FMI, CE şi BM, suntem în măsură să pregătim în perioada imediat următoare forma finală, pentru a fi aprobată de către Parlament", declară premierul.

Primul care a adus în discuţie posibilitatea asumării răspunderii a fost preşedintele Traian Băsescu. Întrebat luni seară, la TVR, dacă Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe legea salarizării, el a răspuns : "Nu va avea ce să facă".

"Dacă discuţia de mâine (marţi - n.r.) cu partidele ar fi fost una - pentru că unul din subiecte este relaţia cu Fondul - care să ne clarifice dacă avem şanse să mergem cu pachetul legislativ necesar modernizării statului român şi satisfacerii condiţionalităţilor pentru tranşă... Aşa, mâine o să discut doar cu arcul guvernamental, vom vedea în ce măsură se angajează la trecerea acestei legislaţii", spunea Traian Băsescu la postul public de televiziune.

Legea salarizării unitare este una dintre condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional, pentru eliberarea următoarei

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 55 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°