Elevii de la sate învaţă în frig deoarece nu sunt lemne pentru sobe, iar cei de la Deszăpezire n-au încă stocuri de carburanţi sau uleiuri.
Din cele 62 de şcoli din mediul rural doar o singură unitate de învăţământ are asigurat în totalitate combustibilul pentru încălzirea sălilor de clasă, restul aşteptând, mai mult sau mai puţin, ajutor de la Primărie.
Situaţia cea mai dramatică se înregistrează la unităţile şcolare din Şendriceni şi Darabani, care nu au deloc rezerve pentru sezonul rece. La Şcoala cu clasele I-VIII din Săveni s-a adus doar 6% din combustibilul necesar, iar Grupul Şcolar „Dr. Mihai Ciucă“ are asigurat doar 3 %. „S-au făcut demersuri la consiliile locale pentru asigurarea combustibilului. Toate problemele se vor rezolva cât de curând“, a promis inspectorul şcolar Daniel Bucătaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Dacă mâine ninge, judeţul ar fi paralizat
Nici drumurile naţionale nu vor fi deszăpezite, dacă problema combustibilului nu va fi rezolvată până la prima zăpadă. Stocurile de material antiderapant, carburanţi, uleiuri şi lubrifianţi sunt sub 10% din necesarul pentru apropiatul sezon rece.
„Este important cu cine va lucra UMB Bacău, firma care are contract de deszăpezire pe drumurile naţionale, pentru a nu ne mai confrunta cu problemele de anul trecut“, a declarat prefectul Cristian Roman.