Revenirea lui Adrian după suspendarea de 9 luni readuce în actualitate discuţiile despre convocarea atacantului Fiorentinei la reprezentativa României.
"Mutu face mult mai mult diferenţa la echipa naţională decît o făcea Hagi. Chiar şi în formă mai slabă, Adrian e foarte util pentru reprezentativă. Dacă duminică, contra Cataniei, a jucat bine, la primul meci după 9 luni de suspendare, sînt premise foarte bune", consideră fostul internaţional Gică Popescu. Gazeta Sporturilor a căutat să interpreteze teoria "Baciului" altfel decît ca pe un factor de presiune asupra selecţionerului Răzvan Lucescu pentru a-l rechema la lot pe atacantul Fiorentinei.
Mutu are media de goluri mai bună
Statistica arată că per ansamblu, Mutu este într-adevăr mai hotărîtor pentru "naţională" decît a fost cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.
Jucător Selecţii Gol de 1-0 Victorii/Remize cu gol decisiv
Adrian Mutu 67 17 5/0
Gheorghe Hagi 125 11 3/2
Teoria lui Gică Popescu este susţinută şi de faptul că Mutu, locul 3 în topul all-time al golgeterilor "tricolori" cu 29 de goluri, are o medie de un gol înscris la 2,3 meciuri, iar liderul Hagi (35 de goluri), o reuşită la 3,6 partide.
"Mutu e mai decisiv pentru
Emeric Ienei, fost selecţioner
Hagi hotărîtor la "decisive"
"Regele" a fost însă mult mai determinant decît Mutu în meciurile importante. A marcat în memorabila victorie de la Cardiff, 2-1 cu Ţara Galilor, în '93, care a asigurat naţionalei calificarea la World Cup '94 din SUA.
De asemenea, Hagi a avut o contribuţie esenţială la realizarea celei mai mari performanţe din istoria reprezent