Două doamne de vârsta a treia au lăsat deoparte, pentru o clipă, grijile vieţii de pensionar şi ne-au surprins cu cele mai frumoase amintiri din vremea promenadelor de odinioară.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO
După primul război mondial, Bucureştiul a devenit oraşul cu cele mai multe bodegi, restaurante şi baruri din sud estul Europei, localuri construite pentru toate gusturile, şi, mai ales, pentru toate portofelele.
Edith Florian (foto)
Tinerii iubeau Bucureştiul, se distrau „fără complexe“ şi erau deschişi la tot ce înseamnă dragoste şi veselie. Am descoperit magia oraşului de-atunci printr-o serie de întâmplări capturate elegant în fotografiile doamnelor Edith Florian, în vârstă de 83 de ani, şi Alexandriei Udroiu, de 74 ani.
Expoziţie la Muzeul Municipal
Poveştile tinerilor urbani de altădată sunt prezentate în cadrul parteneriatului dintre Apa Nova Bucureşti, „Adevărul“, Primăria Municipiului Bucureşti şi Centrul de Informare ONU pentru România.
Un moment special a avut loc astăzi, la Muzeul Municipal unde a fost inaugurată şi o expoziţie de fotografii personale de altădată ale părinţilor şi bunicilor. Evenimentul este parte a campaniei aniversare Apa Nova- „Tu faci Bucureştiul!“, la împlinirea a zece ani de activitate în Capitală.