Atentatorii ar aparţine grupării anarhiste elene „Conspiraţia celulelor de foc“, iar ţintele sunt lideri europeni şi instituţii ale Uniunii Europene. Marţi noaptea, aeroportul din Bologna a fost închis după aterizarea unui avion cargou, ce transporta un colet-capcană adresat premierului Silvio Berlusconi.
Sub formă de plicuri sau colete cu cărţi, „surprizele" explozive trimise din Grecia au împânzit Europa, ridicând gradul de alertă pe aeroporturile internaţionale. După ce au fost luate în vizor mai multe ambasade de la Atena, atentatorii au reuşit să „treacă" graniţele ajungând până în Germania şi Italia.
Două colete, adresate Europolului din Olanda şi Curţii europene de justiţie din Luxemburg, au fost oprite la timp, marţi seara, de către
poliţia elenă.
Pachetele conţineau cărţi în care fusese „amenajat" un spaţiu pentru explozibil. Ceva mai devreme, poliţia elenă descoperise alte cinci colete adresate ambasadelor Elveţiei, Bulgariei, Rusiei, Germaniei şi Chile, din Atena. Cu o zi înainte, patru plicuri capcană fuseseră trimise preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, şi ambasadelor Olandei, Belgiei şi Mexicului. Înainte de a fi examinate, plicurile ajunse la ambasadele Elveţiei, Rusiei şi Mexicului au explodat, rănind un funcţionar.
Un colet asemănător, adresat Angelei Merkel, a ajuns până în Cancelaria din Berlin, unde a fost interceptat şi dezamorsat. Potrivit presei germane, care l-a citat pe ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, pachetul conţinea un praf negru şi un detonator, iar „explozia trebuia să se soldeze cu victime".
Alertată de incident, Angela Merkel a cerut, ieri, controale mai severe, la nivel mondial, pentru înlăturarea golurile de securitate în transportul aerian de mărfuri.
Un colet-capcană adresat premierului italian Silvio Berlusconi a blocat practic, marţi noapte