Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest impotriva frigului din clase

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Reprezentanti ai elevilor, parintilor si cadrelor didactice de la Grupul Scolar "Alexandru Vlahuta" din Sendriceni au venit ieri la Botosani pentru a-si exprima nemultumirea ca adolescentii tremura de frig in clase. Singurul castig a fost promisiunea facuta de subprefectul Daniel Moruzi ca astazi se va organiza o intalnire la Sendriceni cu toti factorii implicati. Delegatia formata s-a prezentat ieri dimineata la inspectoratul scolar unde a dialogat cu Ada Macovei, inspector scolar general, si adjunctul Horia Negrescu. Cei doi au explicat ca nu inspectoratul se ocupa cu finantarea scolilor si au aratat demersurile facute pentru rezolvarea situatiei. Propunerea a fost ca elevii sa invete la Dorohoi, iar orele de practica sa fie comasate in primavara anului viitor. Parintii vor insa ca programul sa se desfasoare la Sendriceni, unde exista o baza materiala de invidiat. Autoritatile din Sendriceni nu au solutii pentru rezolvarea problemei motivand ca nu sunt bani. "Nu cerem privilegii, ci o stare de normalitate. Inteleg ca elevul de la profilul alimentar sa vina de acasa cu o punga de faina, dar nu accept sa mai vina si cu lemne", a spus Mihai Ciubotariu, parintele unui adolescent. Unitatea are datorii de 700.000 de lei Parintii au aratat ca multi copii fac naveta, iar mutarea la Dorohoi ar insemna kilometri in plus si un efort suplimentar din partea lor. Subprefectul Daniel Moruzi a afirmat ca la Sendriceni sunt niste probleme politice si ca se platesc polite. Si la Consiliul Judetean s-a spus ca problema trebuie rezolvata pe plan local. Pentru ca grupul scolar sa-si plateasca datoriile si sa functioneze in aceasta iarna are nevoie de aproximativ 700.000 de lei. Sursa: Monitorul de Botosani Reprezentanti ai elevilor, parintilor si cadrelor didactice de la Grupul Scolar "Alexandru Vlahuta" din Sendriceni au venit ieri la Botosani pentru a-si exprima nemultumirea ca adole

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 35 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 14 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum 59 minute
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°