Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasajul Basarab va fi gata în martie 2011

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a făcut ieri prima plimbare pe podul Basarab, pe jos. Sursa: Theodor PanaSursa: Theodor PanăSursa: Theodor Pană

1 /.

Pentru mașini, pasajul suprateran Basarab va fi funcţional din martie 2011. Lucrările sunt programate să se încheie până la sfârşitul acestui an, iar pentru primele luni din 2011 vor rămâne doar detaliile, a spus Oprescu.

„Lucrările la pasaj sunt efectuate în proporţie de 95%. La începutul lui 2011, se va mai lucra la capetele pasajului, pentru a se face legături cu străzile adiacente”, a mai spus edilul-şef.

Oprescu a precizat că bucureştenii care locuiesc în zona Titulescu vor fi protejaţi de zgomotele produse de traficul pe pasaj cu ajutorul unor panouri antifonice.

100 de ani fără reparații

„În plus, se va da cu o vopsea care nu a mai fost folosită în România. Va curăța aerul din jur și va putea fi vizibilă și noaptea”, au explicat șefii șantierului. Potrivit acestora, pasajul nu va avea nevoie de reparații majore 100 de ani, asta dacă este bine întreținut.

Costurile totale ale pasajului se ridică la 160,7 milioane de euro, în care intră şi banii cheltuiţi pentru lucrările la staţia de tramvai aferentă. Aceasta va fi dotată cu scări fixe, lifturi şi scări rulante la nivelul solului, care să permită accesul la şi dinspre staţiile de metrou Basarab şi Gara de Nord.

Construit pentru a fluidiza traficul, pasajul suprateran Basarab va face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu, în apropierea Gării de Nord, şi Bulevardul Vasile Milea, existând şi bretele de legătură cu Şoseaua Grozăveşti. Lucrările la pasaj au demarat în mandatul de primar general al lui Adriean Videanu, iar circulaţia rutieră în zonă a fost redeschisă parţial la jumătatea lunii septembrie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°