Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Populaţia, pregătită să se apere de valul de hoţi pe care îl aduce criza

Publicat in Adevarul, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Administratorii care răspund corect la întrebările de prevenire, pot câştiga un sistem de siguranţă anti efracţie pentru bloc.

Începând de azi şi până pe 20 decembrie poliţiştii vâlceni bat din uşă în uşă la locuinţele râmnicenilor şi le spun cum să se ferească de hoţi. Vor fi distribuite 300 de afişe, iar în scările blocurilor se vor lipi 1.400 de pliante şi 300 de stikere. Şefa compartimentului Prevenire din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, insp. Bianca Amza, a spus: „Astfel de acţiuni am început în toate cartierele Râmnicului. Era nevoie de o astfel de campanie deoarece s-a ajuns la concluzia că un sfert din infracţiunile de furturi sesizate de cetăţeni au fost favorizate de comportamentul neglijent al proprietarilor. Mai mult decât atât, studiile au relevat că, în viitor, infracţiunile contra patrimoniului vor creşte".

Locatarii lasă uşile deschise la intrările în bloc

Asociaţiile de proprietari din Râmnic pot participa la un concurs prin completarea unui formular, iar premiul obţinut prin tragere la sorţi, va fi acela de asigurare a unui sistem de securitate pentru imobilul al cărui administrator a concurat. „Cele mai elementare măsuri pe care trebuie să le respecte proprietarul unei locuinţe sunt: să nu lase cheile sub preş, să nu spună când pleacă de acasă, să nu lase corespondenţa în cutie sau să roage pe cineva apropiat să o ridice şi să nu mai pună piatra în uşa de la intrare în bloc pentru a bloca sistemul de siguranţă de închidere al uşilor, acolo unde el există", a mai spus insp. Amza. În Vâlcea, 35 % dintre furturi au loc prin forţarea butucului, 35 % prin forţarea căilor de acces, 10 % prin împrietenire, 10 % prin escaladarea şi 10 % prin folosirea de chei potrivite. Unul dintre râmnicenii, ne-a spus: „Mi-aţi dat emoţii, când am văzut poliţia la uşă. Am crezut că iar a spart fiul meu vreun geam. Nu o dată s-a în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 27 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 41 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 27 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°