Senatul a aprobat ieri, cu 86 de voturi pentru, două împotrivă şi două abţineri, proiectul de buget al forului, care este cu aproximativ 30% mai mare decât cel de pe anul precedent şi prevede majorări salariale în medie de 14%.
Creşterea procentuală a salariilor inclusă în bugetul Senatului vizează recuperarea începând cu 2011 a unei părţi a banilor pierduţi în urma reducerii salariale cu 25% din vara acestui an, cifra de 14% fiind o estimare a conducerii Senatului, în lipsa unei decizii a guvernului privind salarizarea bugetarilor.
Ministerul Finanţelor Publice a transmis Senatului o scrisoare-cadru privind metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe 2011, limita inclusă în aceasta fiind de 86.546.000 de lei, cu 4,42% mai puţin decât bugetul pe anul 2010, care a fost de 90.546 de lei.
În memorandumul intern privind proiectul de buget pe 2011, obţinut de NewsIn, se specifică faptul că actualul buget, pentru 2010 este insuficient cu aproximativ 1.250.000 de lei faţă de nevoile Senatului, astfel încât limita impusă de Ministerul Finanţelor nu poate fi respectată. Senatorii precizează că în alcătuirea actualului buget s-a luat în considerare nivelul indemnizaţiilor şi al salariilor de bază de la momentul actual, la care s-a aplicat o creştere în medie de 14% „în condiţiile în care nu există o lege de salarizare a personalului bugetar aprobată“. Cu toate acestea, proiectul de buget nu prevede prime de vacanţă pentru 2011 pentru personalul angajat în aparatul Senatului.
Cheltuielile de personal pentru 2011 sunt aproximativ egale cu cele din 2010 (în jurul valorii de 68.000.000 de lei), cu menţiunea că în actualul proiect de buget nu sunt prevăzute salarii de merit, sporuri şi prime, însă fondul de salariu (conţinând salariul de bază şi indemnizaţia) a fost majorat, pentru a cuprinde şi mărirea de 14%.
O majorare în bugetul pentru 2011 exist