Sătenii dau nas în nas cu şacalii aurii în Giurgiu, pe lângă pădurea Cioflecu, de cinci ani. La fel, în Deltă şi în Călăraşi (pădurea Boianu, Sfredere şi Fundulea) Şacalul auriu este o specie relativ nouă în România, a stârnit curiozitatea experţilor, iar unii pun apariţia sa pe seama schimbărilor climatice

Şacalul auriu a devenit de-al casei în unele păduri din Călăraşi. Anul acesta au fost împuşcaţi numai aici câteva zeci. Până acum vreo zece ani nu vorbea nimeni de specia aceasta în România; acum şacalii se plimbă noaptea, nestingheriţi, în haite sau nu, prin Deltă şi prin judeţele limitrofe Capitalei.

În Giurgiu, de pildă, sunt la ei acasă. Se pare că ar fi reapărut din cauza încălzirii globale. "Pe teritoriul României aveam semnale că ajunseseră până acum doi ani de zile, la nivelul Braşovului. Astăzi sunt raportări asupra prezenţei şacalului în Maramureş. Este o specie în continuă extindere de areal. Cauzele? Poate modificarea habitatelor din Grecia, de unde există semnale că a şi dispărut sau modificările climatice", ne-a explicat dr. Dumitru Murariu, directorul Muzeului Naţional Grigore Antipa. Dar ce populaţie de şacali aurii avem, dacă ar mai trebui împuşcaţi din ei sau, dimpotrivă, ar trebui ocrotiţi prin lege, încă nu ştie nimeni. Se cunoaşte doar că sunt un fel de lupi în miniatură, ziua stau ascunşi prin locuri mlăştinoase, dar noaptea ies din desişuri şi atacă ce are omul în curte: păsări, porci, miei, iezi. Ba dau iama şi în legume şi în livezi.

Uneori sunt buni căci curăţă văile, mâncând cadavrele de animale aruncate de oameni. Familiile de şacali îşi sunt fidele una alteia, aşa cum se întâmplă la porumbei. Abia după ce un şacal rămâne văduv îşi permite să se împerecheze cu altul. Ruşii îl vânează să-şi facă mantouri din blana lui. În România, şacalul auriu a fost văzut prima dată în 1929, dar în timp specia a dispărut.

"Nu