Grădina de Vară Albatros a fost închiriată, în 2004, de SC AM&PM Leisure SRL, de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm
Inspectorul-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru, a participat ieri la începerea desfiinţării clubului Bellagio din Mamaia.
După mai multe controale şi somaţii ale inspectorilor lui Chiru sau ale celor detaşaţi în vară pe litoral, reprezentanţii firmei Safir Guard SRL, cea care deţine clubul din fosta Grădină de Vară Albatros, nu au putut arăta autorizaţia de construire emisă pentru extinderea făcută locului de distracţie. Aşa că, Gigi Chiru şi echipa de demolări s-au dus ieri pentru a face ordine. Şi, nici atunci, în cel de-al 24-lea ceas, cei de la Safir Guard nu s-au lăsat. I-au spus inspectorului-şef că aşteaptă pe cineva care să le aducă autorizaţia de construire pentru a face dovada că sunt în legalitate şi că nu merită demolaţi. Numai că, aşteptarea nu a avut niciun rezultat, în ciuda insistenţelor acestora. Evident, Chiru a fost întrebat cum s-ar fi putut emite o autorizaţie de construire în timpul scurs de la ultimul control al Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa şi până la finalizarea termenului dat pentru desfiinţare. „S-a efectuat un control şi nu s-a prezentat autorizaţia de construire. Însă, în câteva zile se pot emite autorizaţii, nu?! Durează cinci minute să emiţi o autorizaţie. În orice moment se poate aduce o autorizaţie de construire. Primarului îi ia cinci minute ca să o semneze. Este adevărat, el trebuie să respecte legea.", a spus inspectorul-şef aşteptând, în faţa clubului Bellagio, actul administrativ. Loc preferat de distracţii pentru mulţi dintre fiţoşii Constanţei şi nu numai, Bellagio funcţionează pe firma Safir Guard SRL, al cărei unic asociat este Mădălina Elena Apostol din Bucureşti. Administratorul afacerii este Ion Borhoată. Societ