Axel Weber, şeful băncii centrale a Germaniei, nu pare tentat să facă compromisuri, chiar dacă au început să apară voci care spun că lipsa lui de diplomaţie îl va împiedica să devină următorul preşedinte al Băncii Centrale Europene, una dintre cele mai râvnite poziţii din lumea financiară.
Axel Weber, cel mai influent membru al conducerii BCE după preşedintele Jean-Claude Trichet, spune că îşi va urma calea şi că până acum toate deciziile pe care le-a luat i-au fost benefice, scrie Bloomberg.
Recent, el a intrat în conflict cu ceilalţi membri ai conducerii BCE pentru că a criticat progamul de achiziţii de obligatiuni al băncii. Criticii săi spun că lipsa sa de viziune şi diplomaţie în timpul momentelor dificile parcurse anul acesta de uniunea monetară îi va pune mari piedici în drumul spre fotoliul de preşedinte al BCE, deţinut în prezent de Jean-Claude Trichet.
Julian Callow, economist-şef la Barclays Capital din Londra, spune că această numire va fi o "decizie politică complicată" şi că liderii europeni este posibil să aleagă o soluţie de compromis, o variantă care să reprezinte interesele întregului consiliu director al BCE.
Liderii europeni evită să îşi numească favoritul
Negocierile politice la nivel înalt între oficialii europeni sunt încă la început, se speculează că o decizie va fi luată la summitul european din luna iunie a anului viitor. Nici Nicolas Sarkozy şi nici Angela Merkel, cei mai puternici politicieni europeni, nu s-au grăbit să îşi afişeze public susţinerea pentru un anume canditat.
Presa speculează că preşedintele Franţei
s-ar opune numirii lui Weber din cauza stilului său categoric şi că ar susţine canditatura lui Mario Draghi, preşedintele băncii centrale a Italiei.
În prezent, Weber nu este susţinut de ceilalţi 22 de membri ai Consiliului Director al BCE pentru că se opune veheme