Noi oamenii înţelegem foarte bine riscurile contaminării fizice, cum ar fi contaminarea cu pesticide, otrăvuri, radiaţii etc. Înţelegând acest risc, suntem atenţi şi încercăm să ne protejăm, evitând astfel contaminarea fizică. Suntem însă naivi în ceea ce priveşte contaminarea psihologică care are costuri psihologice şi sociale imense, afectând aşadar atât individul cât şi societatea!
Scriu acest articol ca un tribut al psihologului către comunitatea din care face parte, într-o vreme în care omul simplu este supus unei manipulări politice şi socio-economice agresive, adesea prin mass-media. Este ceea ce pot face eu, ca psiholog, pentru a ajuta omul simplu care trăieşte astfel de vremuri să se protejeze şi să ia decizii corecte, evitând contaminarea psihologică. Aşadar să începem…
I. Despre contaminarea psihologică
Contaminarea psihologică se referă la faptul că informaţiile despre care ştim că sunt false şi/sau irelevante ne influenţează reacţiile emoţionale şi comportamentale, chiar dacă noi nu dorim acest lucru şi/sau nu credem că el se întâmplă. Această contaminare psihologică apare din iluzia omului că poate controla eficient informaţia. Având această iluzie, omul nu este preocupat să controleze contaminarea psihologică şi este astfel vulnerabil la manipulare. Spre exemplu, ştim foarte clar că dacă ni se prezintă informaţii negative despre o persoană X, informaţii despre care aflăm apoi că sunt false şi/sau irelevante, ele continuă să ne influenţeze inconştient, ca şi cum ar fi încă adevărate şi/sau relevante, - prin prelucrări inconştiente de informaţie–memorie implicită – modul în care simţim şi ne raportăm la persoana X. Altfel spus, informaţia falsă şi/sau irelevantă ne influenţează ca şi cum ar fi adevărată, fără ca noi să dorim sau să ştim despre această influenţă. Este mecanismul utilizat în cazul proceselor – când avocatul uneia dintre