Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Observator de Constanţa Trecere masiva de pe drepturi de autor pe contracte de munca

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Cei mai multi constanteni care realizau venituri din profesii liberale au trecut din luna septembrie pe contracte individuale de munca. Numarul persoanelor care au depus declaratii de asigurari sociale, in luna octombrie pentru luna septembrie, s-a injumatatit fata de luna august 2010. Purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) din Constanta, Gabriela Spataru, a precizat ca, potrivit OUG 58/2010, pentru luna septembrie au depus declaratii de asigurari sociale un numar de 3.200 de persoane. Specialistii spun ca numarul acestora s-a micsorat comparativ cu luna august pentru ca au intervenit modificari in legatura cu venitul realizat de constanteni, iar cei care nu au luat bani au depus notificari in care au adus la cunostinta ca in luna septembrie veniturile au fost zero. Un alt motiv pentru care numarul s-a redus este ca multe persoane au fost incadrate in alte forme de angajare, cum ar fi contracte de munca individuale conform Codului Muncii. Aceasta a precizat ca cei care obtin venituri din profesii liberale au depus pentru ultima data declaratiile sociale sau notificarile pe zero. Acestea s-au depus doar pentru 10 zile din luna septembrie, asa cum prevede Ordonanta, restul veniturilor din aceasta luna va fi calculat si virat catre stat de angajator. Potrivit legii, contributiile individuale de asigurari sociale si de asigurari pentru somaj calculate si retinute de catre platitorii de venit (angajatori) se vor declara la organele fiscale competente in administrarea acestora, subordonate Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Modelul si continutul formularului de declaratie este formularul 102 "Declaratia privind obligatiile de plata la bugetele de asigurari sociale si fondurilor speciale". Contul in care se vor plati contributiile individuale de asigurari este cel privind impozitele, contributiile si alte sume reprez

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 16 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum o ora
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°