Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Străzile sunt sparte pentru schimbarea reţelei de apă şi canalizare

Publicat in Adevarul, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Reţelele de apă şi canalizare din Slatina vor fi reabilitate şi extinse printr-un proiect cu fonduri europene al Companiei de Apă Olt.

Proiectul Companiei de Apă Olt privind reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în Slatina a fost demarat săptămâna aceasta. Început cu o întârziere de opt luni de zile, datorită unui proces de constituţionalitate privind consiliul de rezolvare a contestaţiilor, proiectul va trebui finalizat în 30 de luni, altfel CAO riscând să piardă finanţarea europeană, în valoare de circa 42 milioane euro. Constructorul SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti s-a pus pe treabă, primele puncte de lucru fiind stabilite în zona Vâlcea. Deoarece strada este spartă exact pe mijloc, lucrarea este protejată cu panouri, iar circulaţia dirijată de un manager de trafic. „Traficul va fi îngreunat, dar nu blocat. În zona staţiei de salvare trebuie găsită o soluţie de deviere.”, declară Florea Raţă, director Compania de Apă.

Conducte vechi de aproape un secol

„Cele mai vechi reţele orăşeneşti sunt în centrul istoric, unde avem canalizare de peste 70 de ani şi apă introdusă de nemţi acum 99 de ani. În oraş, nu toate străzile au reţele vechi. În mai multe zone primăria a făcut schimbarea reţelei cu conductă nouă, din polietilenă.”, mai declară directorul Raţă.

Reţelele de apă vor fi reabilitate pe 11 străzi şi extinse pe zece zone, iar cele de canalizare vor fi reabilitate pe 12 străzi şi extinse pe alte opt străzi.

„Am început cu strada Ecaterina Teodoroiu şi vom continua canalizarea cu Cireaşov şi Drăgăneşti. Se va lucra la reţeaua de apă pe Aleea Rozelor, zona Vâlcea, apoi zona Steaua. Nu vom încurca tot oraşul odată”, spune Florea Raţă.

La nivelul judeţului, proiectul cuprinde cinci oraşe şi are o valoare de aproape 72 milioane euro. Lucrările au fost demarate zilele acestea şi la Potcoava şi Scorniceşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 35 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 2 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 5 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°