Opera „Lucia di Lammermoor“ va fi distribuită vineri, 5 noiembrie, cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 19,99 lei. Pachetul conţine un DVD cu un spectacol de la Opera din Lyon (2002), un CD pe care se aude vocea Mariei Callas (1953) şi o carte de 64 de pagini.
Orchestra şi Corul Opéra National de Lyon au fost dirijate de Evelino Pidò, iar în rolul Luciei di Lammermoor poate fi văzută soprana Patrizia Ciofi.
Pe CD veţi putea asculta o înregistrare care datează din anul 1953, cu soprana Maria Callas, alături de Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Tullio Serafin. Înregistrarea de pe DVD are o durată de 145 de minute, iar înregistrarea de pe CD are o durată de 66 de minute.
Destinul unui artist
Activitatea creatoare a lui Gaetano Donizetti, compozitorul operei, s-a desfăşurat pe parcursul a 27 de ani. Manuscrisele numeroaselor sale cantate, piese religioase, pentru pian, de cameră şi vocale se află la Muzeul Donizetti din Bergamo; sunt atât de multe încât ar putea echivala producţia de-o viaţă a doi-trei compozitori luaţi împreună.
Totuşi, destinul lui Donizetti a rămas legat de operă. Lista compoziţiilor sale de acest gen cuprinde 66 de titluri; dacă adăugăm şi operele modificate şi prezentate publicului sub un alt titlu, numărul lor creşte la 85.
Donizetti a fost ultimul mare compozitor capabil să scrie mai mult de trei opere pe an. Asemenea tuturor „colegilor" săi din acel timp, Donizetti îşi păstra compoziţiile scrise, chiar şi pe cele neterminate sau abia schiţate, în ideea că-i vor fi de folos într-o nouă operă.
De altfel, muzicianul lombard a adoptat metoda pe care Rossini o stăpânea la perfecţie: operele fără succes la public nu se mai puneau în scenă, ci se compuneau altele, pe baza elementelor muzicale folosite anterior.
Poate că aceasta este