Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul zahărului brut doboară recorduri

Publicat in Adevarul, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Cotaţiile îndulcitorului au atins marţi nivelul maxim din ultimii 30 de ani, pe fondul speculaţiilor că producţia mondială din acest an va fi sub aşteptări.Producătorii au diminuat cantităţile vândute de zahăr, aşteptând ca preţul să crească şi mai mult.

Contractele futures pentru zahăr brut s-au ridicat marţi la maximul ultimilor 30 de ani din cauza temerilor că producţia mondială va fi sub aşteptări.

Citiţi şi:

Investiţii pentru zahăr ieftin, la Bod

Aproape 5.000 de medieşeni primesc ajutoare de la Uniunea Europeană

Mai mult, hotărârea Indiei de a exporta sau nu acest produs, statul fiind cel de-al doilea producător de zahăr din lume, după Brazilia, va influeţa semnificativ pieţele internaţionale. Autorităţile indiene vor lua o decizie la jumătatea acestei luni.

Exporturile indiei, esenţiale pentru pieţe

De asemenea, la scumpirea bunului de consum a contribuit şi deprecierea dolarului, informează Reuters. „Există incertitudini privind exporturile Indiei din 2010 - 2011, iar rezervele mondiale sunt relativ reduse", a declarat Andrei Kriuchenkov, manager de fond la VTB Capital, citat de Reuters.

Cotaţiile pe piaţa futures pentru contractele de zahăr brut cu livrare în martie au crescut cu 2,7%, adică 0,8 cenţi. Anterior, acestea au atins nivelul maxim din ultimii 30 de ani, ajungând la 67,54 cenţi pe kilogram.

Mulţi analişti se aşteaptă ca Brazilia, cel mai mare producător de zahăr din lume, să obţină o cantitate mai mică de îndulcitor în 2011, anticipând un deficit comercial mondial încă din primul trimestru al anului viitor. Potrivit declaraţiilor lui Sharad Pawar, ministrul Agriculturii din India, producţia de zahăr a statului din intervalul octombrie 2010 - septembrie 2011 va atinge un nou record, ajungând la 25 de milioane de tone.

„Pe frontul zahărului, veştile din ace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum o ora
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 41 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 15 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 39 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 12 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°