O piaţă de 13 miliarde (peste 9% din PIB) reprezentând achiziţiile publice propriu-zise la care se adaugă alte aproximativ 10 miliarde de euro, reprezentând investiţiile făcute de companiile aflate în subordinea statului - iată oferta cu adevărat generoasă, drept urmare de luat în seamă, pe care statul o face, an de an, companiilor.
Situaţiei de mai sus i se va adăuga şi o ipotetică grăbire a absorbţiei miliardelor de euro, bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, care nu pot fi obţinuţi în absenţa unui sistem de licitaţii publice - când este vorba despre bani ceruţi de autorităţi - bine pus la punct şi a unor competiţii corecte între ofertanţi.
Cum să faci ca sistemul de achiziţii publice şi legislaţia în domeniu să nu blocheze atragerea fondurilor care, în acestă criză ce se prelungeşte, devin vitale nu doar pentru companiile private, ci şi pentru sectorul de stat? Experienţa din trecut nu este încurajatoare. Programele de preaderare ISPA şi Phare - finanţare dată de UE înainte de aderarea României - nu au fost un succes.
În procente, doar 2% din aceşti bani au fost absorbiţi, a arătat ieri Cristina Trăilă, şefa Agenţiei Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), în cadrul unei dezbateri privind legislaţia achiziţiilor publice şi atragerea de fonduri europene.
Dacă programele de finanţare nu sunt un succes, finanţările postaderare nu arată nici ele prea bine. În jur de 7% din cele 19 mld. euro, fonduri structurate destinate României până în 2013, au fost efectiv absorbite. Este de vină legislaţia achiziţiilor - practic, o componentă importantă a atragerii fondurilor europene într-un proiect public o reprezintă organizarea licitaţiilor pentru realizarea lui - sau sistemul care gestionează fondurile UE?
Legea achiziţiilor publice din 2006 a fost modificată destul de ser
