Producătorii de vin din România încep să se orienteze spre piaţa din China deoarece cred că aceasta va fi una dintre cele mai profitabile pieţe în următorii trei ani, transmite agenţia China Nouă.
Viticultorii români consideră că piaţa din China este cea mai mare din Asia şi una mult mai profitabilă decât pieţele lor tradiţionale din Europa. Primul pas a fost introducerea produselor lor la un târg de vinuri în China, care a avut loc în 2009. Succesul înregistrat la acest eveniment a fost urmat de primele livrări de vin românesc pe piaţa din China.
O serie de studii de marketing făcute de o serie de importanţi producători de vinuri din România arată că piaţa chineză are un potenţial de aproximativ 91 milioane litri, sau 121,4 milioane sticle.
Patru dintre principalii producători de vin din România consideră că, în următorii trei ani, în pofida crizei economice mondiale, exporturile de vinuri româneşti spre China ar putea deveni cea mai importantă afacere a agriculturii româneşti. Însă, pentru a atinge acest obiectiv, cel mai imporant pas va fi construcţia unui terminal specializat pentru încărcarea de vinuri în portul Galaţi.
O serie de exportatorii de vin din România împreună cu investitori au început să construiască depozite specializate pe stocarea de vinuri şi alte facilităţi în portul Galaţi. Investiţiile sunt estimate la 50 milioane de euro şi sunt concentrate pe exporturile de vinuri produse în viile din estul României, precum Panciu, Cotnari, Dealul Bujorului sau Nicoreşti. De asemenea, luna trecută, producătorul de vinuri Tohani şi-a anunţat planurile de dezvoltare, printre care se numără şi finalizarea, până în 2012, unei fabrici de îmbuteliere în China.
România este unul dintre principalii producători mondiali de vin, cu opt mari regiuni specializate pe producţia de vin, 37 de vii şi 171 de centr