Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu debutează ca actor

Publicat in Adevarul, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Fostul preşedinte al României îşi face debutul în cinematografie în cel mai aşteptat film al anului, „Medalia de onoare“, în regia lui Călin Peter Netzer. Pelicula ajunge pe ecranele cinematografelor în 12 noiembrie.

Premiera de gală a filmului va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 20.00, la cinematograful Studio din Capitală.

Ion Iliescu va fi prezent la proiecţia de gală, alături de Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Ion Lucian şi Mimi Brănescu.

Povestea

Filmul „Medalia de onoare” este o comedie neagră despre Ion (Victor Rebengiuc), un pensionar din România anilor ’90, care primeşte o distincţie pentru faptele sale de vitejie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Personajul principal primeşte accidental această medalie pentru faptele sale eroice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vremuri pe care bătrânul abia şi le mai aminteşte.

Odată primită, medalia îl face pe Ion să îşi reexamineze întreaga viaţă – se gândeşte acum că poate nu a fost un învins. Poate că viaţa sa înseamnă de fapt, mai mult. Pentru doar câteva momente, medalia îl face să se simtă apreciat de cei din jurul lui. Din păcate, pentru doar câteva momente Ion este un om împlinit.

Până acum, „Medalia de onoare“ a obţinut premii la Festivalul de Film de la Torino (Premiul „Scuola Holden” pentru scenariu, Premiul Publicului, Menţiune Specială pentru Victor Rebengiuc), Festivalul de Film de la Salonic (Marele Premiu al Juriului „Silver Alexander“, Cel mai bun Scenariu, Cel mai bun Actor, Premiul FIPRESCI pentru Cel mai Bun Film din Competiţia Internaţională), Festivalul Internaţional de Film de la Miami (Menţiunea specială a Juriului si Premiul Cineuropa), Festivalul Internaţional de Film Transilvania (Cea mai bună Regie şi Cel mai bun Actor în rol principal).

Cel mai recent premiu este Menţiunea Specială a Juriului ob

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

China califică noua ameninţare tarifară a lui Trump drept "o greşeală peste o greşeală": Ministerul Comerţului: Dacă SUA insistă pe calea lor, China va lupta până la capăt!

News.ro acum 3 ore
Ministerul chinez al Comerţului afirmă că se „opune ferm” tarifelor suplimentare de 50% asupra importurilor chinezeşti ameninţate luni de preşedintele american Donald Trump, numind-o „o greşeală peste o greşeală”, relatează CNN. În cazul în care Sta

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Larry Fink (BlackRock): "Este posibil ca SUA să fie deja în recesiune"

News.ro acum 3 ore
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă, relatează Reuters. ”Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spu

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 8 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

O membră a Congresului SUA născută în Ucraina spune că țara sa de origine trebuie să cedeze teritorii și îi cere lui Volodimir Zelenski să plece de la putere

Libertatea acum 11 ore
Victoria Spartz, singura membră a Congresului SUA născută în Ucraina, s-a pronunțat pentru cedări teritoriale Rusiei și retragerea lui Volodimir Zelenski din funcția de președinte, relatează Ukrainska Pravda.

Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, amendat pentru blasfemie

News.ro acum 10 ore
Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, a fost amendat cu 5 000 de euro pentru blasfemie, după declaraţii pe care le-a făcut după un meci, în 16 februarie. Căpitanul şi atacantul lui Inter Milano a fost amendat pentru că a folosit o insult

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 13 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°