Prezenţă slabă în Parlamentul European, codaşi la redactarea de rapoarte, fruntaşi la declaraţii scrise şi la luări de cuvânt: cam aşa arată activitatea europarlamentarilor români în perioada iulie 2009 – octombrie 2010, monitorizată de Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum.
Prezenţa delegaţiei României la şedinţele plenare este foarte scăzută, chiar dacă se înregistrează o uşoară creştere faţă de perioada precedentă. În ansamblu, europarlamentarii români s-au plasat pe poziţia 24, cu o medie de 87,71%, faţă de primul an de mandat când au fost pe locul 26, cu 85,84%. Există situaţii şi situaţii: unii europarlamentari înregistrează constant prezenţe scăzute - Corneliu Vadim Tudor, George Becali sau Ciprian Tănăsescu, în timp ce alţii (Traian Ungureanu, Adina Vălean, Cristian Buşoi, Norica Nicolai sau Renate Weber) şi-au îmbunătăţit performanţele „după momentul mediatizării activităţii în presă“, este de părere Doru Franţescu, directorulQvorum. Există însă şi activităţi la care europarlamentarii români sunt fruntaşi. Astfel, la luări de cuvânt România se află pe locul 4 (democrat-liberalii fiind „cei mai vorbăreţi“), la propuneri de rezoluţie, pe locul 5, la amendamente, pe locul 6 (cei mai harnici, social-democraţii) şi la întrebări pe locul 14.
Situaţia nu mai este însă atât de roz când vine vorba de activităţile de substanţă. Astfel, în ceea ce priveşte alocarea de rapoarte, europarlamentarii noştri se află pe poziţia a 15-a (fruntaşi fiind liberalii), iar la alocarea de avize pe locul 11.
După ce le-a radiografiat activitatea, Qvorum le-a dat şi câteva sfaturi europarlamentarilor. Aceştia ar trebui să-şi crească influenţa în cadrul PE şi să încerce să aibă o comunicare mult mai bună cu alegătorii. De asemenea, ar trebui să nu mai profite de lipsa de informare a cetăţenilor pentru a exagera importanţa activităţii lor.
@N