Puţini oameni mai sunt în România, care, într-un fel sau altul, să nu fi fost nominalizaţi, măcar şi aşa, de-un pamplezir, pentru funcţia de premier. Nu trece zi, grevă, moţiune, agapă la Golden Blitz, şedinţă stretching, ca să nu apară câte un new entry. De la fabuloasa propunere a lui Băsescu - Liviu Negoiţă, prietenul Laurei Andreşan -, până la variantele liberale - Stere Farmache ori Mariana Gheorghe -, trecând pe la veteranii Iohannis, Croitoru, Udrea şi compania, cu toţii au intrat în bietele noastre conştiinţe ca deţinători ai genei premierilor născuţi, dar nefăcuţi.

Până ieri, când aripa divină l-a atins în skinhead pe creştinul Liviu Câmpanu, proaspăt alungat din raiul lui Gabriel, fiindcă a despărţit binele de rău şi a ştiut ce e păcatul. Trecut, posibil, pe la moaştele Sfântului Dumitru, deunăzi, ca să se lepede de urât, Câmpanu l-a văzut pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu i-a spus lui: "Propune-l tu pe patriarhul Daniel prim-ministru, Câmpane, că tot nu mai ai nimic de pierdut! Măcar aşa o să te ţină minte tot norodu'". Acum ce să mai fi spus şi Câmpanu... Păi, când te roagă Dumnezeu, poţi să-l refuzi?! "Te servesc, Doamne", a zis, şi a coborât omul lui Dumnezeu la televizor, la radio şi la ziare şi l-a propus pe Preafericit. "Îl propun pentru că e un bun manager, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pe care a păstorit-o cu har, s-a dezvoltat în mandatul său mai mult decât ţara. Apoi e un bun organizator. Şi, nu în ultimul rând, este depozitarul credibilităţii de care se bucură Biserica în rândul românilor", a argumentat Câmpanu, ca şi când ar mai fi fost nevoie. Pe urmă, nici modelul nu e nou, ba e chiar vechişor, şi datează de pe vremea primului Patriarh al BOR, Miron Cristea, care a stat şi el în jilţul de premier mai bine de un an, între 1938 şi 1939.

Acuma, noi ce să mai spunem? E foarte posibil ca Liviu Câmpanu să fi primit dreapta revelaţie