Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început sterilizarea căţeilor şi pisicilor din zona Lunca Câlnicului, Hărman şi Prejmer

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Pentru că nu există fonduri, Asociaţia Milioane de Prieteni se foloseşte de resturi materiale rămase de la sterilizarea câinilor din Braşov şi Tărlungeni. Acţiunea va dura o săptămână, timp în care vor fi culeşi toţi câinii şi toate pisicile părăsite pe teritoriul acestor localităţi

Problema câinilor fără stăpân devine tot mai acută în judeţul Braşov, unde nu există servicii de ecarisaj. La solicitarea primăriei din Prejmer, Asociaţia „Milioane de Prieteni” din Braşov a început ieri o campanie de sterilizare a câinilor şi pisicilor abandonate. Din păcate, fondurile nu ajung decât pentru 100 de câini. „Deocamdată fonduri nu mai avem. Am început pentru că primăria a insistat foarte mult să facem foarte repede această campanie. Am început cu nişte resturi de materiale pe care le avem din vară, când am fost susţinuţi de o asociaţie germană. Încercăm să mai adunăm nişte fonduri şi aşteptăm un semn din partea cetăţenilor”, a declarat Cristina Lapis, preşedintele „Milioane de Prieteni”.

Peste 20 de câini strânşi în prima zi

Acţiunea a început de dimineaţa, iar până la amiază trecuseră pe la masa de operaţii peste 20 de căţei. Primăria Prejmer le-a pus la dispoziţie cabinetul veterinar amplasat în incinta Târgului de animale de la marginea localităţii Lunca Câlnicului. Medicii asociaţiei vor face aici muncă în folosul comunităţii timp de o săptămână. „Eu aud foarte multă lume spunând: «Vai, eu iubesc foarte mult câinii», dar asta înseamnă în general câinele meu de acasă. Toată lumea care nu-i mai vrea pe străzi, dacă ar participa cu 10 lei,

s-ar strânge fonduri ca aceşti câini să fie sterilizaţi”, a declarat Cristina Lapis.

Daţi o mână de ajutor!

Cele mai scumpe consumabile necesare operaţiilor de castrare sunt fiolele de ketamină, folosite pentru tranchilizarea animalelor. Braşovenii care doresc să dea o mână de aju

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 39 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°