Bursa a scăzut cu 0,43%, pe un rulaj de numai 6,7 milioane lei, într-o piaţă în care investitorii au continuat să adopte poziţii de aşteptare, iar cei care au vrut să vândă au fost nevoiţi să ducă preţurile mai jos, în special în cazul acţiunilor SIF, care au coborât în medie cu 2,28%.
Cotaţiile acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au coborât chiar de la deschidere, în medie cu 1%, în condiţiile în care piaţa a fost în stagnare. Ulterior, corecţiile titlurilor SIF s-au accentuat la aproape 1,7%, iar la finalul sesiunii aceste acţiuni plasau indicele BET-FI cu 2,28% sub referinţă. Primele zece titluri în funcţie de lichiditate, analizate de indicele BET, au încheiat ziua la preţuri în scădere în medie cu 0,62%.
"Cred că este vorba de dezinteres în rândul investitorilor, atât a străinilor, cât şi a celor locali. Având în vedere lichiditatea foarte redusă, nici investitorii străini, nici românii nu mai au determinare pentru a cumpăra acţiuni la companiile locale, iar această situaţie este amplificată şi de riscul de ţară al României", a declarat Rareş Nilaş, directorul general al BT Securities.
Adrian Danciu, analist la SSIF Broker (BRK), consideră că evoluţia din ultimele două luni a pieţei locale este caracteristică unei perioade de acumulare, însă atrage atenţia că investitorii nu mai reacţionează nici la raportările financiare ale companiilor şi nici la evoluţia burselor externe.
"Per ansamblu, piaţa de capital reflectă lipsa de coerenţă, de stabilitate şi de competenţă a celor care prin statutul lor pot influenţa dezvoltarea acestui domeniu. Investitorii mari sunt nemulţumiţi în special de anumiţi indicatori economico-financiari, de perspectivele nu foarte bune privind mersul economiei în perioada imediat următoare, în timp ce investitorii mici sunt nemulţumiţi de complicarea sistemulu