Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preotul Genu Oprea, un duhovnic bucuros de misiunea sa

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Născut în 18 martie 1959 la Şerbeni, într-o familie cu trei fraţi, din părinţii Vasile şi Carolina, preotul Genu Oprea a crescut la Gurghiu. După terminarea claselor primare a urmat doi ani de muzică la Liceul de Artă din Târgu-Mureş, unde a studiat fagotul.

În aceşti ani tânărul a prins drag de religie şi de Dumnezu, mai ales că de mic copil o însoţea frecvent pe maică-sa la slujbele de la biserica ortodoxă din sat.

Amintiri frumoase din seminar

Sprijinit şi de părinţi, Genu Oprea a intrat la seminarul teologic din Cluj-Napoca în 1975. Şi azi îşi aminteşte că în ciuda condiţiilor vitrege, cu 50 de elevi cazaţi într-un dormitor în paturi suprapuse, a reuşit să obţină rezultate remarcabile. După seminar, încorporat la infanterie, a fost militar în termen redus, nouă luni de zile la Bistriţa Năsăud. După armată Genu şi-a continuat studiile universitare la cea mai veche instituţie de teologie ortodoxă din ţară, la Sibiu, la Institutul Teologic Universitar, devenind preot cu acte în regulă pe vremea fostului Mitropolit al Ardealului I.P.S Antonie Plămădeală.

Navetist cu bicicleta

Preotul Genu îşi aminteşete cu plăcere că timp de zece ani a fost coleg la seminar, în armată şi la institutul teologic cu preotul Dan Ovidiu, actualul protopop de Sighişoara. Student fiind Genu a mers la Ibăneşti, la nunta preotului Man Ion, şi acolo a cunoscut-o pe educatoarea Marcela Panga din Deda, care după doi ani i-a devenit soţie. După terminarea institutului preotul Genu a fost hirotonit de Înalt Preasfinţitul Emilian Birdaş şi repartizat la Sângerul de Pădure unde avea ca filie şi parohia Ernei unde a slujit timp de patru ani şi îşi aminteşte amuzat azi, că făcea naveta cu bicicleta de la Deda.

Copiii, pe urmele tatălui

Cel mai dureros lucru a fost că după un an a fost obligat de Înalt Preasfinţit să locuiască în parohie şi să facă un

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 49 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 43 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 53 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°