Continuă lupta deschisă între fumători şi angajatorii lor, tot mai multe autorităţi locale silindu-şi personalul să scadă timpul când ies la o ţigară din programul de lucru. La începutul acestei săptămâni a fost rândul consiliului din Breckland (Norfolk) să impună noua regulă, informează The Independent.
Susţinătorii fumatului sunt de părere că cererea consiliului din Breckland ca salariaţii să-şi scadă timpul când ies la fumat din programul zilnic de lucru este un exemplu de acţiune 'tiranică' a unei instituţii publice.
Din 2007, de când se aplică în Anglia interdicţia de a fuma în locuri publice, grupurile de fumători au devenit un lucru obişnuit pe lângă clădirile de birouri, respectând astfel legislaţia care interzice fumatul în interior şi recomandă un mediu de lucru fără fum de ţigară. Însă posibilitatea ca cei care fumează în afara birourilor să-şi continue obiceiul este încă o dată îngrădită. Cel puţin cinci consilii, inclusiv un consiliu regional, cer personalului care fumează fie să lucreze în plus, luând în considerare timpul petrecut la fumat, fie să-şi scadă din programul de lucru timpul în care au fumat.
Forest, un grup care apără drepturile fumătorilor, spune că aceştia sunt supuşi pe nedrept unor restricţii suplimentare. Directorul Simon Clark se întreabă dacă 'vor introduce aceeaşi măsură şi la cei care intră pe internet, pe Facebook sau care merg să ia o ceaşcă de cafea?' 'Mulţi fumători cred că, după ce fumează câte o ţigară, se pot concentra din nou', adaugă el.
Oficiali ai Consiliului din Breckland spun că noua regulă a fost introdusă pentru a înlătura nedreptatea rezultată din diferenţa între timpul de lucru al celor 20% de salariaţi care ies să fumeze şi ceilalţi, care nu fumează. 'Oamenii trebuie să accepte că unii nefumători nu se simt chiar bine când stau la birou să lucreze, în timp ce co