Când oamenii devin animale…
O să încep cu vechea mea expresie…pe zi ce trece văd cum oamenii se transformă, se transformă în animale. Lipsa bunului simţ, regulilor elementare de bună creştere şi de omenie dispar. Ştiu, eu abia ce am scris despre superficialitate, totuşi până unde merge lipsa omeniei, lipsa educaţiei?
Chiar nimeni nu mai are limită, nu mai respectă nici o regulă? Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, dar regulile de bună creştere sunt elementare. Viaţa este ca o junglă, ştiu şi asta , chiar eu o spun de multe ori. E normal să îţi înveţi copilul să dea în cap, e normal să nu plăteşti pentru ceea ce faci? “Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa”, e o expresie atât de adevarată şi întipărită în mintea românilor (pe străini nu i-am chestionat), dar totuşi până unde merge răutatea oamenilor? Până unde merge lipsa de conştiinţă? De ce să plângă mama sau mama altcuiva? Când, cu câteva cuvinte şi gesturi se pot aplana conflicte, se poate aduce o anumită situaţie la un echilibru. Cum putem trăi fără probleme ştiind că am facut ceva rău, că faptele noastre au o consecinţă de multe ori nefastă asupra altora, care poate sunt nevinovaţi?
După Confucius conștiința este lumina inteligenței pentru a distinge binele de rău. Dar asta nu se mai întâmplă.
E atât de greu să ne asumăm răspunderea pentru faptele noastre? E atât de uşor să spunem asta dar să nu facem asta.
Pentru mine părerile oamenilor care nu mă interesează nu contează, dar conştiinţa mă impiedică să fac lucruri ce pot duce la rănirea (de orice fel) altor oameni.
Animalele sunt dresate pentru a obţine un minim de comportament în “societate”. Oamenii oare ar trebui dresaţi?
Animalele nu au minte, nu au conştiinţă (legat de partea cu mintea- nu prea sunt de acord cu ea, dar nu vorbim despre asta acum), dar oamenii…oamenii nu mai au Dumnezeu ,
