Raportul efectuat de specialistii Institutului de Medicina Legala Mina Minovici confirma ca sotii Nicolae si Elena Ceausescu sunt inhumati la cimitirul Ghencea Civil.
Probele ADN dovedesc ca cei doi se afla ingropati acolo, spulberand toate celelalte ipoteze despre care s-a vorbit timp de 20 de ani, potrivit Antena 3. Analizele au fost facute la cererea lui Valentin Ceausescu, fiul cel mare al fostului dictator.
Anul acesta, la 21 iulie, specialistii au prelevat probe din mormintele in care se presupunea ca ar fi ingropati Nicolae si Elena Ceausescu.
Dupa procesul lui Nicolae si Elena Ceausescu, ce s-a finalizat cu condamnarea si impuscarea lor, potrivit versiunii oficiale, acestia ar fi fost ingropati la cimitirul din Ghencea, insa urmasii nu sunt convinsi ca trupurile s-ar afla acolo.
Valentin Ceausescu si Mircea Oprean, sotul defunctei Zoia Ceausescu, s-au luptat ani de zile in instanta pentru a afla ce s-a intamplat cu adevarat dupa Revolutie cu trupurilor celor doi.
Pana acum urmasii nu au avut actul de concesiune asupra criptelor, asa ca nu au putut sa obtina acordul de deshumare. Actul a fost obtinut de Valentin Ceausescu printr-o hotarare judecatoreasca.
Mircea Oprean, sotul Zoei Ceausescu, a fost prezent, pe 21 iulie, la cimitirul Ghencea, si a explicat ca vor fi prelevate mostre din ramasitele ingropate, care vor fi analizate.
"Nu era nevoie de nicio aprobare, din moment ce au trecut 20 de ani era vorba de alte aprobari pentru scoaterea ramasitelor din cimitir si transportul la Institutul de Medicina Legala. Astazi urmeaza doar deshumarea, prelevearea unor ramasite care ar putea fi supuse analizei si celelalte se inhumeaza la loc. In primul rand trebuie sa aflam daca sunt ei, daca sunt ei o sa facem pasii care trebuie crestineste", a declarat atunci Mircea Oprean.
@N_P