Dupa ce a facut primii pasi in blogosfera romaneasca in urma cu aproximativ trei ani, Tiberiu Lovin a relansat Reporter Virtual in urma unei investitii initiale de 1.500 de euro, pentru a realiza trecerea de la blog la site de stiri.
Realizarea acestui proiect a durat o luna de zile, autorul colaborand cu o echipa de designeri si programatori care in prezent pun bazele unei afaceri in acest domeniu. “Este vorba de o echipa designeri si programatori care abia isi pun pe picioare o firma, asa ca nu am un nume. Cand isi vor lansa firma, asta foarte curand, atunci va fi afisata jos la realizator. Ar fi trebuit ca relansarea sa aiba loc in septembrie, dar o alta firma mult mai mare si cu renume n-a fost in stare sa-mi prezinte un proiect pe care sa-l aprob”, declara Tiberiu Lovin.
Investitia initiala de 1.500 de euro acopera partea de design si programare. “Costul va fi insa mult mai mare pentru ca in curand vor fi difuzate clipuri pe tv, vor fi impartite tricouri si alte obiecte cu sigla Reporter Virtual”, explica Lovin.
Scopul acestei relansari este transformarea Reporter Virtual din blog in site de stiri. Potrivit autorului, Reporter Virtual se situeaza in top 100 site-uri de stiri mass media, cu o medie de 200.000 vizite si aproximativ 500.000 de vizualizari lunar.
Planurile vizeaza extinderea echipei de colaboratori, insa decizia va fi determinata de parteneriatele care urmeaza sa fie incheiate si de publicitate.
“Sunt convins ca pe partea de publicitate lucrurile vor merge bine. Din prima zi de la relansare mi-am recuperat investitia in design si programare cu trei contracte noi. Eu nu am o regie de publicitate, ci publicitarii ma cauta. Nu ma pricep la afaceri, ci doar la scris. Aici tine de norocul fiecaruia si de stil. Al meu este simplu: nu negociez, ci spun pretul si atat. Cine e de acord, bate palma, cine nu, se mai gandeste.