Democraţia parlamentară nu este perfectă nicăieri în lume, însă alt regim politic mai bun nu există. Nu o spunem noi, jurnaliştii, deveniţi peste noapte „inamicii publici numărul unu”, ci importanţi oameni de stat din întreaga lume. Lor li se adaugă, în susţinerea acestei opinii, intelectuali de prestigiu, interesaţi de „treburile cetăţii”.

Regimul politic de la noi, aşa beteag cum pare, ne-a salvat în ultimii 20 de ani de la multe ispite autoritariste. Nu le-a fost tocmai comod acest regim (şi încă nu le este) nici preşedinţilor României şi nici premierilor. Sigur, fiecare a avut păcate şi virtuţi în exercitarea mandatului său, mai mari sau mai mici, însă lucrurile au mers înainte de bine, de rău, iar evenimentele sociale nu au rupt zăgazurile noii orânduiri. Asta, în pofida tentaţiei de a guverna prin ordonanţe de urgenţă – nu de puţine ori suspecte – şi a imixtiunilor de tot felul în activitatea puterii judecătoreşti. Parlamentul a jucat mereu rolul de arbitru, tocmai prin diversitatea (şi divergenţa) intereselor pe care le reuneşte.

Bineînţeles, membrii Parlamentului, deputaţii şi senatorii, au fost implicaţi deseori în scandaluri şi au fost daţi în vileag de presă atunci când îşi aranjau afaceri importante sau mizilicuri şi găinării. Imaginea instituţiei pe care ei o reprezintă a fost grav afectată, bun prilej pentru alţi politicieni de a câştiga simpatia poporului punând tunurile pe Legislativ.

Acum, Guvernul, lucrând cu o majoritate parlamentară fragilă, are din ce în ce mai des tendinţa de a eluda fireştile dezbateri din Senat şi Camera Deputaţilor. Asumarea răspunderii asupra unei legi sau a unui pachet de legi este una dintre aceste rele practici. Mult clamata „reformă a statului” nu se poate face ocolind Parlamentul pe motiv că tergiversează lucrurile. Puterea are, totuşi, majoritatea în cadrul organului reprezentativ suprem al poporului (du